Declaraţii şocante ale lui Mike Tyson
Mike Tyson spune că a fost răpit de pe stradă când avea şapte ani şi a fost abuzat sexual de un bărbat în vârstă, pe care nu l-a mai văzut niciodată de atunci.
Mike Tyson, în vârstă de 48 de ani, a vorbit într-un interviu pentru un post de radio despre abuzul sexual la care ar fi fost supus în copilărie.”M-a luat cu forţa de pe stradă. Eram un puşti, el era un bătrân. M-a bruscat, m-a abuzat sexual, mi-a făcut chestii. Nu l-am mai văzut apoi”, a declarat fostul sportive, informeaza Romaniatv.net.
Mike Tyson, care a fost căsătorit de trei ori şi are şase copii, a reuşit să scape, dar nu a spus nimănui despre ceea ce s-a întâmplat. Controversatul sportiv, care a făcut trei ani de închisoare după ce a fost condamnat pentru viol, în 1992, spune că nu ştie care au fost efectele pe care întâmplarea le-a avut asupra sa.„Nu ştiu dacă m-a schimbat sau nu. Nu îmi amintesc întotdeauna, dar poate îmi amintesc, poate nu. Nu îmi este ruşine de chestia asta”, a mai spus Tyson.
În acelaş interviu, Tyson a vorbit despre Robin Williams, care s-a sinucis în luna august şi care îşi procura droguri de la un traficant pe care şi el îl cunoştea.”Asta e o chestie foarte interesantă. Când l-am întâlnit, mi-a zis că mă aştepta. Şi a început să îmi povestească despre un individ de la care eu cumpăram ceva… Robin era cineva pe care îl admiram şi m-am trezit gândindu-mă «cum de-l cunoaşte pe amărâtul ăsta de traficant pe care-l ştiu şi eu?»”, a spus Tyson.
Mike Tyson a devenit, în 1986, la vârsta de 20 de ani, cel mai tânăr campion mondial din istorie la categoria grea. Ascensiunea lui fenomenală în boxul profesionist a fost însă însoţită de numeroase scandaluri în viaţa personală – închisoare pentru viol, dependenţă de droguri, multe bătăi şi agresiuni fizice.