Locuitorii din estul Ucrainei îşi aleg Parlamentul şi preşedintele

Alegătorii din regiunile separatiste din estul Ucrainei au început să voteze duminică pentru a-şi alege preşedinşii şi Parlamentele, pe fondul intensificării confruntărilor, într-un scrutin susţinut de Moscova, dar denunţat de occidentali şi care va complica eforturile de pace.

Secţiile de vot s-au deschis la ora 5.00 GMT (7.00, ora României) în republicile Doneţk şi Lugansk, autoproclamate în aprilie de separatiştii proruşi şi nerecunoscute, care intenţionează astfel să îşi afirme legitimitatea şi să se îndepărteze de Kiev, informează Mediafax.

La şcoala numărul 104 din Doneţk, zece persoane aşteptau încă de dimineaţă să poată vota.”Sper că votul nostru va schimba ceva. Poate că vom fi în final recunoscuţi ca o ţară adevărată, independentă”, a declarat Tatiana Ivanovna, în vârstă de 65 de ani, care lucrează la un institut ştiinţific.

„Trebuie să trăim normal. Este insuportabil să ne temem pentru familie la fiecare bombardament. Voi vota în speranţa că voi ajuta autorităţile noastre să ne apere interesele în faţa Kievului”, a afirmat Valeri Vitalievici, în vârstă de 50 de ani, sosit printre primii pentru a vota într-un cartier din centrul Doneţkului care nu este vizat de tiruri de armă.

„Alegerile vor permite constituirea unui Guvern legitim”, a declarat înaintea votului premierul Republicii populare Doneţk, Aleksandr Zaharcenko, a cărui victorie este sigură.

De asemenea, la Lugansk, un alt fief al separatiştilor, preşedintele Igor Plotniţki ar urma să fie confirmat în funcţie.

Dacă Rusia a anunţat deja că va recunoaşte rezultatul acestor alegeri, Kievul, Uniunea Europeană şi Statele Unite au afirmat că acest scrutin nu are nici o valoare.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a denunţat „pseudoalegerile pe care teroriştii şi bandiţii vor să le organizeze în teritoriile ocupate”. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a apreciat că scrutinul va „afecta grav acordurile de la Minsk”, iar secretarul de Stat american, John Kerry, s-a declarat „îngrijorat” şi a adăugat că Washingtonul nu va recunoaşte rezultatele.

Acordurile de la Minsk, semnate la 5 septembrie între reprezentanţii Kievului, Moscovei, ai rebeliunii separatiste şi ai OSCE, au permis instaurarea unui armistiţiu fragil care a condus la o scădere a numărului victimelor. Aceste acorduri prevăd de asemenea o autonomie sporită pentru teritoriile rebele.

Textul acordurilor prevede organizarea de alegeri pentru consiliile locale în conformitate cu legislaţia ucraineană, fără a menţiona un scrutin legislativ sau prezidenţial separatist.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.