Focar de meningită în Brașov

Posibil focar de meningită la Braşov. Un băiat de 17 ani a murit din cauza acestei boli. Alţi şapte tineri, o parte dintre ei colegi de liceu cu adolescentul, sunt internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase.

Din primele informaţii, toţi au participat la o petrecere de majorat.

Direcţia de Sănătate Publică a demarat o anchetă pentru a identifica toate persoanele care ar fi putut contracta boala şi pentru a lua măsurile sanitare care se impun.

Adolescenţii internaţi primesc tratament şi sunt în stare bună. Li s-au prelevat probe de laborator pentru a se verifica dacă au, într-adevăr, meningită.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.