USR va susține parteneriatul civil
Purtătorul de cuvânt al USR, Dan Barna, a anunţat, sâmbătă seara, că liderii Uniunii Salvaţi România, convocaţi în Comitetul Politic Naţional, au decis, după dezbateri „foarte consistente şi contondente”, să susţină parteneriatul civil, precum şi libertatea de opinie a membrilor faţă de iniţiativa de modificare a Constituţiei pe tema familiei.
„Astăzi (sâmbătă – n.r.) a avut loc Comitetul Politic Naţional al USR convocat ca urmare a decizie Biroului National de poziţionare împotriva moficării art 48 din Constituţie şi a demisiei subsecvente a preşedintelui partidului Nicuşor Dan. După dezbateri foarte consistente şi contondente de peste 7 ore CPN a decis să asume la rândul său astăzi o decizie de susţinere a parteneriatul civil. (Vot: 77 la 1, 7 abţineri) dar şi una de păstrare a libertăţii de opinie a membrilor săi faţă de iniţiativa de modificare a Constituţiei. ( Vot: 56 la 33, cu 4 abţineri)”, a scris deputatul USR, pe Facebook.
În ceea ce priveşte situaţia lui Nicuşor Dan, Dan Barna a spus că acesta a afirmat că „decizia unei eventuale reveniri în partid o va lua după rezultatele referendumului intern programat în prima parte a lunii august pentru a se avea în vedere poziţia membrilor partidului”.