Analiză: Maria Grapini, cel mai activ și implicat europarlamentar român! (II)
Cotidianul online “Cronica Română” publică, astăzi, partea a doua a bilanțului activității europarlamentarului Mariei Grapini în ultimele 30 de zile. Și ne referim aici la perioada 25 mai-25 iunie. Bilanțul este, din punctul nostru de vedere, edificator. Vor urma, de altfel, analize similare și în privința activității celorlalți europarlamentari.
Că este mult sau puțin rămâne la latitudinea fiecăruia dintre dvs. Eu, unul, consider că a venit vremea să separăm grâul de neghină și să știm cine merită și cine nu votul nostru. Pentru că eu m-am săturat să fiu sfidat, mințit, înșelat de actori politici care nu pot vedea mai departe de propriul interes.
Din păcate, actuala clasă politică continuă să se decredibilizeze accentuat. Prea multe interese personale, de partid și de grup, prea multe orgolii, prea multe iluzii vândute românilor. Puțini, mult prea puțini, politicieni români se mai gândesc la România, la interesul național, la ceea ce doresc cu adevărat milioanele de cetățeni. Scandalurile politice se țin lanț, iar consecințele sunt din ce în ce mai alarmante.
Din fericire, pentru România acestor vremuri tot mai tulburi există și voci, din păcate tot mai puține și izolate, ale unor români care continuă să creadă în România, în viitorul unei țări strivite între lupte politice fără de sfârșit și dușmani hulpavi care așteaptă, de la granițe, un semn de vulnerabilitate.
România a trimis, în 2014, în Parlamentul European 32 de eurodeputați. Înscriși și votați pe liste de partid. La trei ani de la alegerile europarlamentare nu putem să nu tragem o concluzie tristă: nu există o unitate în rândul europarlamentarilor români! Deși aceștia ar trebui să aibă un singur stăpân și anume poporul roman și, în consecință, ar trebui să lucreze unit pentru țara noastră, situația nu stă nici pe departe în acest mod.
Este esențial, însă, ca indiferent de opțiunea politică, de grupul din care face parte un europarlamentar sau altul, atunci când vine o propunere de reglementare din partea Comisiei Europene, indiferent de temă, acesta/aceștia trebuie să susțină, la unison România, interesul național.
Europarlamentarul Maria Grapini este unul dintre cei, tot mai puțini, care se luptă pentru România. Nu o spun eu, ci colegii dânsei, lucru întărit de activitatea sa din Parlamentul European și nu numai.
Titlurile sunt preluate din mass-media centrală și locală. De asemenea, am preluat părți din articolele aferente. În cea de-a doua parte a acestei analize continuăm cu elemente definitorii ale activității/implicării în PE dar și în România a europarlamentarului Maria Grapini.
12.Maria Grapini a cerut, în plenul PE, măsuri juste pentru România
Marți, 13 iunie, eurodeputații din PE au dezbătut un raport, sensibil pentru țările cu capacitate investițională redusă și cu PIB-ul pe cap de locuitor sub media UE – deci și pentru România – referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind reducerea anuală obligatorie a emisiilor de gaze cu efect de seră, în perioada 2021-2030.
Umanista Maria Grapini a vorbit, marți, în plenul PE, din nou în favoarea României. Amendamentul europarlamentarului PPU-sl a fost semnat de 75 de colegi și susține, în principal, ca viitorul calcul al traiectoriei să inceapă din anul 2020, asa cum a solicitat Comisia, si nu din 2018 cum este in textul raportului.
13.Grapini avertizează: Instabilitatea politică nu a adus niciodată nimic bun!
Cel mai activ și implicat europarlamentar român, Maria Grapini, a tras un serios semnal de alarmă în privința tensiunilor de pe scena politică. Într-un comunicat de presă, incisiv și pliat pe realitatea politică îngrijorătoare a acestor zile, Grapini avertizează că „instabilitatea politică n-a adus şi nici n-o să aducă vreodată ceva bun”.
14.Maria Grapini, o nouă victorie în Parlamentul European
Joi, 8 iunie, în Comisia IMCO (Comisia pentru piață internă și protecția consumatorilor) a Parlamentului European, s-a votat, cu largă majoritate, un raport complex, de încurajare legislativă și financiară a IMM-urilor, la nivel european.
Raportor din partea Grupului S&D din Parlamentul European a fost europarlamentarul PPU-sl Maria Grapini.
La propunerea acesteia, raportul final cuprinde idei importante de transformare a IMM-urilor în priorități europene, cu suport real și consistent. Spre exemplu, Maria Grapini consideră că alocarea unui buget adecvat pentru sprijinirea tranzitiei către era digital, pentru procesele de internaționalizare și reindustrializare a IMM-urilor europene respectiv a industriei UE sunt cerințe imediate și sustenabile
15.Eveniment European la Timișoara. Maria Grapini continuă lupta pentru drepturile românilor!
Biroul de Informare al Parlamentului European a organizat, vineri, 9 iunie, la Timișoara, un maraton de evenimente referitoare, pe de o parte, la drumul Uniunii Europene post Brexit, respectiv la oportunitățile Timișoarei ca viitoare capitală culturală europeană . Ziua a fost împărțită în două, prima parte desfășurându-se la Universitatea de Vest, iar a doua, într-un spațiu neconvențional și-anume Sala 2 a Teatrului Național Timișoara.
Participarea a fost una de excepție și a fost dată nu doar de pozițiile profesionale ale invitaților, cât prin prestația de înaltă clasă. Europarlamentarii Maria Grapini, Victor Negrescu și Iuliu Winkler i-au captat, categoric, pe invitații primei părți a evenimentului, când, de dimineață, într-un amfiteatru plin, au purtat ore de discuții, au răspuns la întrebări și au comentat ultimele știri sosite din Marea Britanie. De altfel, tema propusă a fost : “Uniunea Europeană, de la 28 la 27 de state membre. Provocări și oportunități” și s-a potrivit perfect scrutinului tocmai încheiat în Albion.
Europarlamentarul PPU-sl Maria Grapini s-a declarat, din start, pro-european, cu agendă clară pro-România!
16.Maria Grapini duce românii la PE pentru sărbătoarea iei
Europarlamentarul umanist Maria Grapini s-a alăturat evenimentului desfășurat în organizarea colegei sale din România, Viorica Dăncilă. Prezența Mariei Grapini în acțiuni de promovare a românismului este binecunoscută, fie că inițiativele se materializează în România sau la Bruxelles. De doi ani, graţie implicării sale în promovarea a tot ceea ce este românesc şi merită arătat lumii, avem o lege privind instituirea Zilei Naţionale a Costumului Tradiţional din România. În 2013, ca deputat, Grapini a propus şi insistat ca Parlamentul să confere costumului tradiţional meritul cuvenit, iar în 2015 acest lucru s-a concretizat, prin apariţia legii nr. 102. De atunci, a doua duminică din luna mai este, spre bucuria păstrătorilor celei mai de preţ moşteniri, Ziua Naţională a Costumului Tradiţional din România!
La acțiunea din 7 iunie, Maria Grapini duce 30 de români în Parlamentul European, pentru a fi parte la dezbaterile și expoziția inedită organizate.
17.Maria Grapini, invitată în Franța la comemorarea eroilor români.
În 3 iunie, la Soultzmatt, va avea loc ceremonia oficială de comemorare a eroilor români înmormântaţi în Franţa, morţi în lagărele germane construite acolo. La invitaţia primarului localităţii franceze, europarlamentarul PPU-sl Maria Grapini va fi oaspete de onoare al acestui moment emoţionant. Maria Grapini a făcut demersuri concrete la Ministerul Apărării Naţionale, pentru omagierea eroilor români şi pentru redarea importanţei unei memorii colective triste dar însemnate.
18.Maria Grapini, în PE: Avem nevoie de o propunere unitară pe transport
Plenul Parlamentului European a luat în discuție, miercuri, 31 mai, pachetul referitor la mobilitate, concret problematica pieței comune a transporturilor. Realitatea nu e deloc una plăcută pentru țările est-europene, pentru că transportatorii vest-europeni nu joacă întotdeauna cinstit.
Umanista Maria Grapini a avut o intervenție pertinentă în plen, cu accent pe nevoia unei politici unitare de reglementare. Europarlamentarul PPU-sl a venit și cu o propunere în fața colegilor și a comisarilor și-anume condiționarea strictă de acordare a autorizației de transport: „Eu n-aș da autorizație firmelor care n-au parc de mașini și nu fac curse în acea țară. E principala problemă, după care se rezolvă tot!”, a conchis Grapini.
19.Maria Grapini, europarlamentarul care se luptă pentru industria românească
„Industria românească versus industria europeană”. O conferință internațională organizată și moderată, marți, în Capitală, de europarlamentarul Maria Grapini. O conferință cu invitați importanți printre care îi amintim pe Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Alexandru Petrescu, directorul general din Ministerul Fondurilor Europene, Mihaela Toader, economistul șef al BNR , Valentin Lazea, consilierul politic din partea Comisiei Europene, Marco Manfroni, Direcţia pentru Piaţa Internă, Industrie, Antreprenoriat şi IMM-uri, directorul pentru politica întreprinderilor şi relaţiile externe UEAPME al UE, Luc Hendricks, directorul general EURATEX, Francesco Marchi, preşedintele FEPAIUS, Mihai Păsculescu.
Conferinţa internaţională, organizată de către umanista Maria Grapini, s-a concentrat pe necesitatea definirii politicii industriale drept obiectiv strategic cheie în domeniul politicilor economice. În prim-plan, a fost industria românească textilă versus industria europeană textilă, în cadrul conferinţei, marcându-se și cei 25 de ani de existență a patronatului românesc din domeniul textilelor.
20.Cercetarea medicală timișoreană, în fruntea listei de priorități a europarlamentarului Maria Grapini
Europarlamentarul PPU-sl Maria Grapini a participat, joi, 25 mai, la Timișoara, la una dintre cele mai directe și abrupte dezbateri despre perspectivele cercetării medicale, în ecuație europeană, din prisma proiectelor depuse pentru finanțare UE.
21.Grapini le va vorbi producătorilor români despre calitate și sustenabilitate
Agenția infoGROUP organizează, în 25 și 26 mai, la Brașov, cea de-a VI-a ediție a Expo – Conferinței Internaționale Meat & Milk.
Europarlamentarul PPU-sl Maria Grapini participă pentru a treia oară ca invitat special al Meat & Milk, având în vedere experiența și mapa profesională proprie. Membru al Comisiei pentru Piață Internă și Protecția Consumatorului din Parlamentul European, Maria Grapini va fi, vineri, 26 mai, speaker la Brașov, pe tema “Consumatorul european este interesat de calitate și sustenabilitate. Cum răspund românii acestei cerinte?”, dar va oferi date actuale şi despre dezbaterea de pe agenda PE privitoare la dublul standard al calităţii produselor.
Nici în ultimele 48 de ore, Maria Grapini nu a încetat să facă ceea ce știe cel mai bine și anume să apere interesle României și pe ale românilor.
Chiar în această săptămână, Grapini a reiterat, în comisia LIBE a Parlamentului European, subiectul apartenenței României la Spațiul Schengen. Susținând vehement cauza țării noastre, Grapini a pledat, încă o dată ca România și Bulgaria să aibă aceleași drepturi ca și celelalte state membre, având în vedere că acestor state li se aplică, din momentul aderării la UE, Codul Frontierelor Schengen.
“Aplicarea unui mod de calcul unic pentru perioada autorizată de ședere de până la 90 de zile în oricare 180 de zile de ședere a terților pe întreg teritoriul UE (inclusiv pentru România și Bulgaria), în loc de unul separat, este în beneficiul tuturor statelor membre deoarece va contribui la întărirea securității. Un mod de calcul diferit i-ar genera României costuri suplimentare, deoarece va trebui să investească resurse naționale -umane, financiare, tehnice etc- pentru un sistem care nu i-ar oferi beneficiile așteptate ale sistemului, beneficii de care se bucură statele membre care aplică integral acquis-ul Schengen”, a atras atenția europarlamentarul Maria Grapini.
Mai mult, întrebarea europarlamentarului Maria Grapini, adresată Comisiei Europene, privind decizia Elveției de a limita accesul persoanelor din România și Bulgaria pentru următoarele 12 luni, a avut efectul scontat, și arată foarte clar că atunci când există implicare rezultatele nu întârzie să apară.
În fața insistențelor Mariei Grapini, un susținător activ al cauzei României, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini, a promis că va monitoriza cu atenție situația.
Dincolo de vorbe, promisiuni și demagogie rămân faptele. Pentru că până la urmă doar faptele conteză în activitatea unui om. Fie el consilier, primar, parlamentar, europarlamentar sau simplu salariat în sectorul de stat sau privat.
Maria Grapini crede în România, în oamenii săi, în viitorul acestei țări. Este păcat că mulți dintre jurnaliști preferă, din rațiunile cunoscute, să nu privească cu obiectivitate, decență și respect față de cei care îi citesc, activitatea/prestația/implicarea unui om politic sau al altuia.
Pentru o comparație aferentă vom prezenta în perioada următoare informații despre activitatea și a altor europarlamentari. Veți vedea șocați cum unii, nu puțini, fac jocuri străine interesului național. Dacă măcar o parte dintre europarlamentarii români ar pune mai presus de orice România, România ar fi o forță de temut în Europa și lume.
Din păcate, privind la cazul Maria Grapini, nu putem să nu tragem o concluzie tristă: cu o floare nu se poate face, în niciun caz, primăvară.
Iulian Badea