Transplantul renal la Clinica Fundeni, un succes!

Rata de succes în transplantul renal la Clinica Fundeni este mai ridicată decât media europeană, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, Ioanel Sinescu, șeful Centrului pentru Uronefrologie și Transplant Renal din cadrul Institutului Clinic Fundeni.

„Din 1997, de când actuala generație și-a preluat responsabilitatea asupra Centrului de transplant și de chirurgie urologică de la Fundeni, a efectuat 1.871 de transplanturi renale și recoltarea de organe de la donatori în moarte cerebrală în condițiile fondării unei legislații moderne, Legea transplantului, cu criterii foarte definite privind moartea cerebrală în condițiile de diagnostic privind moartea cerebrală. (…) În cei 20 de ani de activitate am ajuns la 1.871 de transplanturi renale în total, cu o rată de succes foarte mare, mai ridicată decât media europeană. Pentru faptul că încă nu am atins procentajul ridicat al recoltării de la donatori în moarte cerebrală, noi avem încă o statistică: cam jumătate dintre transplanturi efectuate de la donatori în viață și jumătate cu rinichi de la donatori în moarte cerebrală”, a afirmat academicianul.

Potrivit acestuia, rata de funcționalitate a grefei este în jur de 85% și aproximativ la fel și rata de supraviețuire a pacienților după transplant, în condițiile în care „pe dializă mortalitatea este cam de zece la sută pe an”.

Ioanel Sinescu, rector al UMF „Carol Davila”, a spus că specialiștii clinicii pe care o conduce au realizat anul acesta aproximativ 50 de transplanturi, având în vedere faptul că în acest an activitatea de recoltare de organe este „mai slabă” decât în ceilalți ani.

„Probabil și rezultat al denigrărilor și al discuțiilor neavenite sub multe aspecte a ceea ce înseamnă activitatea Agenției Române de Transplant și a transplantării propriu-zise, a eticii transplantului și a susținerii de către Ministerul Sănătății a programului de transplant”, a mai spus profesorul Ioanel Sinescu.

În opinia sa, un avantaj a fost acela că echipa este una „omogenă”, lucrează după protocoale foarte clare, iar „toată lumea face ce trebuie să facă și când”.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și Centrul pentru Uronefrologie și Transplant Renal — Institutul Clinic Fundeni au organizat miercuri simpozionul „Transplantul Renal în ‘UMF Carol Davila’ — 37 de ani de experiență”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.