Vaticanul, în centrul unui nou scandal sexual
Trezorierul Vaticanului, cardinalul australian George Pell, care deţine şi cel mai înalt grad de prelat, a fost inculpat pentru multiple abuzuri sexuale asupra unor copii în Australia, a anunţat poliţia locală.
George Pell, prelatul catolic cu cel mai înalt rang în Australia, a fost interogat la Roma de poliţia australiană în octombrie, din cauza unor acuzaţii de pedofilie pe care le respinge, relatează Romaniatv.net.
Trezorierul Vaticanului respinge însă ”cu vigurozitate” acuzațiile de pedofilie care i-au fost aduse și se va întoarce în Australia pentru a se apăra, a anunțat, joi, arhidieceza de Sydney (Australia).
”Poliţia (din statul) Victoria l-a inculpat pe George Pell pentru infracţiuni vechi de agresiune sexuală”, a declarat pentru presă comisarul adjunct Shane Patton, care a precizat că există numeroase plângeri cu privire la aceste acuzaţii.
Potrivit lui Patton, prelatul în vârstă de 75 de ani a fost inculpat şi citat în faţa justiţiei. El urmează să se prezinte pe 18 iulie la un tribunal, în primă instanţă, la Melbourne, în sud-estul Australiei, pentru a fi audiat.
Poliţia nu a vrut să răspundă vreunei întrebări, subliniind asupra necesităţii de a apăra integritatea procedurii judiciare.
Acuzaţiile formulate împotriva cardinalului Pell au apărut după o lungă anchetă cu privire la răspunsul instituţiilor în Australia faţă de abuzuri sexuale comise asupra unor copii, solicitată de Guvern în 2012.
Cardinalul Pell a fost audiat în trei rânduri în acest cadru şi a recunoscut în Comisia de anchetă că a ”eşuat” în gestionarea preoţilor pedofili în statul Victoria în anii ’70.
El a fost făcut preot în 1966, la Roma, după care a revenit în Australia în 1971, unde a urcat treptele ierarhiei catolice. El a fost ales în 2014 de către Papa Francisc să asigure mai multă transparenţă finanţelor Vaticanului.