Germania câștigă Cupa Confederațiilor
Selecționata de fotbal a Germaniei a câștigat în premieră Cupa Confederațiilor, după 1-0 (1-0) cu Chile, duminică, la Sankt Petersburg, în finala competiției găzduite de Rusia.
Germania, campioana mondială en titre, dar care s-a prezentat în Rusia fără vedetele sale și cu cel mai tânăr lot dintre cele opt competitoare (24 ani), s-a impus prin golul marcat de Lars Stindl (20), informează Agerpres.
Campioana Americii de Sud a prezentat o echipă cu o medie de vârstă de peste 30 de ani, a dominat finala, dar nu a reușit să înscrie din numeroasele ocazii create.
Cele două formații s-au întâlnit și în faza grupelor, iar atunci scorul a fost egal, 1-1.
Chile — Germania 0-1 (0-1)
A marcat: Lars Stindl (20).
Sankt Petersburg, Stadion Krestovski: 57.268 spectatori.