Medicament eficient în lupta contra cancerului
Cercetătorii australieni au dezvoltat un medicament care este capabil să reprogrameze celulele sistemului imunitar pentru a lupta eficient împotriva cancerului, au anunțat joi reprezentanții de la Peter MacCallum Cancer Centre din Melbourne, citați de agenția de presă Xinhua.
Noua terapie creată de cercetătorii australieni implică prelevarea de celule imunitare din organismul pacienților. Celulele sunt modificate genetic în laborator și, apoi, reintroduse în corpul acelor pacienți diagnosticați cu cancer.
Această formă de imunoterapie s-a dovedit anterior eficientă în lupta împotriva cancerelor sangvine, însă coordonatorii noului studiu, Phillip Darcy și Paul Beavis, au descoperit o nouă metodă care ameliorează pentru prima dată în istorie eficiența terapiei împotriva tumorilor solide.
Potrivit profesorului Phillip Darcy, celulele imunitare îmbunătățite, cunoscute sub denumirea de „celule CAR T”, nu erau în trecut eficiente împotriva tumorilor solide, care sunt capabile să producă un metabolit, adenozină, ce distruge celulele imunitare.
Anumite tumori s-au dovedit chiar capabile să inverseze pur și simplu acțiunea benefică a produsului de ameliorare plasat în interiorul celulelor imunitare, făcându-le pe acestea din urmă să revină la stadiul de celule T, care au o capacitate scăzută de combatere a tumorilor.
Savanții australieni au testat cu succes pe șoareci un medicament care blochează acel metabolit, permițând celulelor CAR T să țintească în mod eficient tumorile.
Cercetătorii din Melbourne intenționează să folosească medicamentul și în faza de testare pe pacienți umani.