Birocrația ucide în spitalele din România!
Premierul Mihai Tudose i-a cerut ministrului Sănătății în ședința de guvern de astăzi ca în două săptămâni să vină cu un proiect de reducere a birocrației ajunse la „cote extreme”. Șeful executivului a criticat în termeni foarte duri procedurile din sistem, făcând referire la un caz distribuit de mii de utilizatori pe Facebook. Prezentatoarea TV Magda Vasiliu a atras atenția că trebuie să găsească o soluție pentru a beneficia de concediu medical ca să-și îngrijească băiețelul bolnav de cancer, aflat la tratament în Italia. Ea a descris întregul parcurs al procedurilor, care ar fi implicat inclusiv o deplasare a copilului înapoi în România. „Ce se întâmplă acum pe anumite zone în Ministerul Sănătății cred că ar putea să facă obiectul unor structuri din Ministerul Sănătății – psihiatrie, chestii de genul ăsta”, a subliniat premierul Mihai Tudose.
Strigătul disperat al unei mame
„E în public un caz, care în fapt nu ar face altceva decât să atragă atenția asupra birocrației care a ajuns la cote extreme (…) și în cadrul Ministerului Sănătății. Cu bolnavi, și mai ales că cei care se lovesc de această birocrație sunt oameni bolnavi. Cu 400 de mii de hârtii care trebuie plimbate de la medicul de familie la medicul specialist, care trebuie să-i dea scrisoare medicală, care trebuie să-i dea rețetă nu știu cine, care să o ducă după aia la farmacie, dacă nu le are pe toate trebuie să se întoarcă să reia ciclul. Nu sunt sportivi de performanță cei aflați în situația aceasta și vă rog frumos, cât de curând, hai să spunem 2 săptămâni, și un proiect pe care să ni-l prezentați, închegat, de reducere a birocrației în acest sens„, a subliniat premierul Mihai Tudose.
Premierul Mihai Tudose despre cazul Magdei Vasiliu
„Nu se poate ca cineva care este la tratament în străinătate să fie nevoit să vină în țară ca să demonstreze dincolo că-i bolnav sau ceva de genul ăsta. Este tot caz medical, cred. Ce se întâmplă acum pe anumite zone în Ministerul Sănătății cred că ar putea să facă obiectul unor structuri din Ministerul Sănătății – psihiatrie, chestii de genul ăsta”, a adăugat premierul.
Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a subliniat că a luat legătura cu mama copilului în această dimineață și că situația este rezolvată. „Împreună cu președintele Casei Naționale de Asigurări vom lua măsuri să nu se mai întâmple astfel de lucruri”, a subliniat ministrul.
Premierul a intervenit însă răspicat și a cerut să nu mai fie rezolvate doar cazuri punctuale. „Haideți să rezolvăm sistemul. Sistemul e defect! Rău! De 27 de ani, eu înțeleg că toată lumea și-a demonstrat capacitatea de a-l complica și mai tare. Haideți să-l facem un pic mai simplu, dacă se poate, da?„.
Într-un mesaj postat ieri pe Facebook, comentat și distribuit de mii de utilizatori, prezentatoarea TV Magda Vasiliu a atras atenția că este în situația incredibilă de a găsi o soluție pentru a beneficia de concediu medical ca să-și îngrijească băiețelul aflat la tratament în Italia, după ce a fost diagnosticat cu cancer.
„Vlad, baietelul meu a fost diagnosticat cu cancer acum 3 luni. De atunci sunt cu el la tratament in Italia, o tara care l a primit instant. INTERNAREA DE URGENTA A COPILULUI MEU NU A FOST CONDITIONATA DE NICIUN ACT!! Vlad a fost internat, diagnosticat si a inceput chimioterapia fara sa am initial niciun document. Abia apoi m-au intrebat de cardul european… Le-am spus ca nu-l am, dar il voi avea si ca ii rog sa nu opreasca investigatiile… Functionarul de la ghiseu mi-a raspuns simplu… ‘Doamna, copilul e tratat oricum… Nu conditionam tratamentul de chestiuni birocratice! Stati linistita!’ Și, am stat linistita, gandidu-ma ca si in tara mea exista solutii decente pt. astfel de situatii in care nu doresc nimanui sa se afle… Dar, a venit momentul in care am solicitat un concediu medical pentru ca nu am altfel cum sa-mi insotesc copilul la analize, nu ma pot interna cu el din trei in trei saptamani, nu-l pot ingriji dupa chimio, cand suferinta lui este cumplita…”.
Magda Vasiliu a descris întregul traseu pe care ar trebui să-l parcurgă din cauza birocrației:
„Medicul meu de familie, caruia nu i-am cerut niciodata nici macar o adeverinta, a ridicat din umeri – legea noastra zice ca trebuie sa vin personal la cabinet. Deci, nu ma poate ajuta… Aflu apoi ca e nevoie de un aviz al directiei sanitare din Bucuresti, unde ar trebui sa ma prezint tot personal… Deci, nu se poate… Legea noastra este facuta de niste cretini, pentru niste idioti ca mine, care spera in dreptate, intelegere si bun simt! Cand italienii ii fac copilului meu analize din trei in trei zile ca sa se asigure ca e totul ok, Romania, tara mea, imi cere acte peste acte, avize si documente traduse, legalizate etc. Exista un teanc de hartii de la spitalul din Roma care atesta diagnosticul cumplit, toate parafate de somitati in oncologie pediatrica. Statul roman (…) vrea aviz de la un oncolog din Romania!!! Adica, un aviz formal, fara valoare medicala, pt ca acel oncolog evident, nu va vedea copilul… N-are cum! Pt ca nu sunt cretina sa-l port prin aeroporturi, avion si cabinete medicale cand starea lui e una la limita!”.