Igiena stetoscoapelor lasă de dorit!
Medicii nu sunt suficient de riguroși în ceea ce privește igiena stetoscoapelor pe care le utilizează, informează 20minutes.fr citând un raport publicat recent in ”American Journal of Infection Control”. Cercetătorii americani au analizat 170 de consultații și au constatat că niciun medic nu și-a curățat stetoscopul, acest instrument devenit un simbol al profesioniștilor din domeniul sănătății fiind plin de germeni și bacterii.
Dintre medicii observați timp de o săptămână în cadrul a 170 de consultații care au avut loc la Veterans Hospital din New Haven, Connecticut (SUA) nici unul nu și-a curățat stetoscopul. De asemenea, potrivit studiului, numai 58% dintre subiecți s-au spălat pe mâini înainte de a interacționa cu pacienții lor și 63% după aceasta.
Printre cadrele medicale implicate s-au numărat studenți la medicină care învață în al doilea an de facultate despre curățarea echipamentelor folosite la intervenții, precizează sursa citată.
Un studiu realizat în Elveția, în 2014, publicat în ”Mayo Clinic Proceedings”, a demonstrat prezența a numeroase bacterii pe stetoscoape, printre acestea numărându-se Staphylococcus aureus (Stafilococul auriu). Potrivit cercetării, zona rotundă a instrumentului, care intră în contact cu pielea pacienților, prezintă un grad chiar mai mare de contaminare în comparație cu mâinile (cu excepția vârfurilor degetelor).
”Ne-am așteptat ca nivelul de igienă a stetoscoapelor să fie unul scăzut, însă am fost surprinși de faptul că nici unul dintre participanți nu și-a curățat instrumentul”, a comentat unul dintre autorii studiului.
Rezultatele studiului american nu ar trebui, însă, generalizate. ”Am avut ocazia să lucrez în cadrul departamentelor de boli infecțioase unde regulile de igienă au fost foarte stricte”, a declarat Patrice Bouree, cadru didactic în cadrul Institutului Alfred Fournier din Paris, conform Le Figaro.