Băsescu, ultima aniversare la Cotroceni
Traian Băsescu aniversează marţi ultima zi de naştere în calitate de şef al statului. Nu se ştie deocamdată cum va petrece împlinirea vârstei de 63 de ani mai ales că vine după ce favorita sa în cursa prezidenţială, Elena Udrea, a pierdut ruşinos bătălia pentru Cotroceni.
Ca şi acum, în 2009, ziua lui Traian Băsescu a picat în perioada campaniei electorale. Nu putea rata ocazia de a mai aduna nişte voturi, aşa că avut grijă să facă din ziua lui un eveniment de campanie. Liderii PDL i-au adus atunci un tort în culorile naţionale.
Apoi, ziua de naştere a şefului statului a trecut aproape neobservată, iar petrecerile cu fast au devenit simple amintiri. Anul trecut, Traian Băsescu şi-a petrecut ziua la vila de protocol, unde a avut-o ca oaspete pe nepoţica lui, Sofia Anais.Sofia Anais este prima nepoată a preşedintelui, dar în curând, va deveni bunic de băieţi, pentru că ambele fiice, Elena şi Ioana sunt însărcinate.
În 2012, Traian Băsescu a sărbătorit la Sinaia. Printre invitaţii preşedintelui s-au numărat fostul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, şi fostul ministru al Economiei, Adrian Videanu. Petrecerea a fost discretă. Niciun invitat nu a vorbit cu jurnaliştii. În 2011, Băsescu a sărbătorit tot la vila de protocol. Aproape toţi parlamentarii PDL s-au înghesuit să-i ureze „La mulţi ani!”. 4 noiembrie 2010 l-a prins pe şeful statului la muncă. Traian Băsescu a trecut şi pe la guvern, apoi a dat un interviu radio.
În primul mandat, Traian Băsescu şi-a sărbătorit ziua de naştere ba pe malul mării, la Neptun, ba pe Valea Prahovei, cu familia şi cu liderii PDL, pe atunci apropiaţi ai şefului statului.