Audit la Spitalul de Urgență Hunedoara

Corpul de control al Consiliului Județean (CJ) Hunedoara a declanșat un audit la Spitalul Județean de Urgență, verificările având ca obiect activitatea instituției medicale începând cu anul 2009, momentul în care spitalul a intrat în subordinea administrației județene.

„Corpul de control a început un audit la Spitalul Județean. Analiza documentelor se face de când spitalul a fost preluat de Consiliul Județean”, a declarat vineri președintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora, informează Agerpres.

Printre altele, se va face o verificare a cheltuielilor de la Spitalul Județean, în contextul în care unitatea medicală a avut nevoie de o suplimentare a bugetului cu 800.000 de lei pentru plata arieratelor către diverși furnizori, inclusiv la utilități.

Suma a fost aprobată vineri, într-o ședință de îndată a CJ Hunedoara, președintele administrației județene apreciind că la Spitalul Județean de Urgență este posibilă o eficientizare a activității și a cheltuielilor de funcționare, folosindu-se tehnologii moderne.

„Există programe de cuantificare a acestor cheltuieli (…). A ține evidența cheltuielilor pe fișe de magazie mi se pare o jignire la perioada în care trăim, la secolul 21. Dar lucrurile le vom rezolva”, a precizat Mircea Bobora.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.