Atac șocant în fața președinției taiwaneze
Un atacator care purta steagul naţional chinez şi agita o sabie de samurai a rănit vineri o gardă din cadrul poliţiei militare, în faţa preşedinţiei taiwaneze, au anunţat autorităţile, relatează AFP.
Suspectul, un taiwanez arestat la locul atacului, a spus că voia să-şi exprime opiniile politice şi că a furat sabia din Muzeul Forţelor armate, vecin, a declarat poliţia pentru AFP.
Sediul preşedinţiei se află în centrul oraşului taipei. Actuala şefă a statului, Tsai Ing-wen, provine dintr-un partid care este în mod tradiţional ostil Beijingului.
Relaţiile cu China s-au deteriorat după venirea sa la putere, anul trecut. Tsai refuză să se plieze politicii chineze potrivit căreia insula face parte din „China unică”.
Taiwanul, o democraţie, îşi trăieşte propriul destin din 1949, însă Beijingul îl consideră în continuare o parte integrantă a teritoriului său care, altfel, poate fi recucerit cu forţa.
Atacatorul a „folosit un ciocan cu care a spart vitrina în Muzeul de istorie şi a furat o sabie de samurai”, a declarat un anchetator. „Steagul naţional chinez a fost găsit în rucsacul său. El a spus că voia să-şi exprime vederile politice ducându-se la preşedinţie”.
Bărbatul, identificat doar cu numele de familie Lu, a dat o lovitură de sabie unei gărzi care încerca să-l împiedice să intre în sediul preşedinţiei printr-o intrare laterală, potrivit unui purtător de cuvânt al preşedinţiei, Alex Huang.
Garda a fost spitalizată în stare stabilă.
Agresorul a fost arestat preventiv. Acest şomer, fără cazier judiciar, a scris în mai multe rânduri comentarii prochineze pe Internet, potrivit presei locale.
Potrivit unei fotografii publicate de poliţie, arma era gravată cu inscripţia „(în) Bătălia de la Nankin (această sabie) a ucis 107 persoane”.
Un angajat al Muzeului Forţelor armate a declarat că arma a fost folosită de armata japoneză în masacrarea locuitorilor oraşului chinez Nankin în 1937.
Preşedinţia a mai fost deja ţinta unor atacuri, în trecut.
În noiembrie 2014, un şofer a încercat să forţeze intrarea reşedinţei prezidenţiale cu maşina, în semn de protest faţă de politica în domeniul sănătăţii a predecesorului lui Tsai, Ma Ying-jeou.
În ianuarie 2014, un bărbat a reuşit, la volanul unei camionete, să facă ţăndări un geam antiglonţ şi să treacă de intrarea principală a biroului preşedinţiei. El intenţiona să protesteze, astfel, faţă de o şedinţă în care se judeca cu fosta sa soţie.
Doar cei doi şoferi au fost răniţi în aceste incidente.