MApN va cumpăra patru corvete!
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) va cumpăra patru corvete, într-o perioadă de cel mult şapte ani, construite şi dotate la un şantier naval din România, investiţia ridicându-se la aproximativ 1,6 miliare de euro, potrivit unui proiect de act normativ lansat în dezbatere publică.
Potrivit proiectului lansat în dezbatere publică, cele patru corvete fac parte din programul de înzestrare a forţelor navale române.
În cadrul Notei de fundamentare se precizează că valoarea totală a proiectului de investiţii de circa 1,6 miliarde de euro va fi plătită eşalonat în perioada 2018-2024, în limitele fondurilor estimate a fi alocate în bugetul Ministerului Apărării Naţionale, la titlul „Active nefinanciare”.
„Interesul esenţial de securitate pentru statul român îl constituie consolidarea/ dezvoltarea pe teritoriul naţional, prin intermediul operatorului economic declarat câştigător, a unei capabilităţi industriale navale în domeniul militar, în care să se construiască şi să se doteze o primă corvetă în intervalul de trei ani şi gruparea de patru corvete într-o perioadă de maximum şapte ani, în vederea furnizării şi intrării în înzestrarea forţelor navale române. Ulterior, această capabilitate navală de pe teritoriul naţional va trebui să fie în măsură să execute lucrările de mentenanţă a corvetelor pe durata de viaţă a acestora, dar şi lucrări de mentenanţă pentru restul navelor din cadrul forţelor navale române, asigurându-se o creştere considerabilă a securităţii aprovizionării pe timp de pace, în situaţii de criză şi la război”, conform documentului citat.
Furnizarea corvetelor şi a suportului logistic iniţial în cauză se realizează prin încheierea unui acord-cadru şi a contractelor subsecvente aferente / contract multianual, după aplicarea procedurii specifice prevăzute în anexa care face parte integrantă din hotărâre. Procedura prevede derularea a trei etape: de calificare, de dialog şi de evaluare a ofertelor finale depuse.
Proiectul de act normativ autorizează Ministerul Apărării Naţionale să deruleze procedurile specifice, să semneze şi să deruleze contractele subsecvente aferente acordului-cadru/contractul multianual/acordurile/contractele interguvernamentale atribuite în baza acestora prin Compania Naţională „Romtehnica” – S.A., având în vedere imposibilitatea derulării unui contract intracomunitar de către minister, precum şi imposibilitatea efectuării operaţiunilor de transfer şi import de produse militare, Ministerul Apărării Naţionale nefiind înregistrat în scop de T.V.A. şi nici pentru a efectua operaţiuni de comerţ exterior cu produse militare.
Procedura specifică are ca scop promovarea concurenţei, garantarea tratamentului egal şi nediscriminarea, asigurarea transparenţei şi integrităţii procesului de achiziţie publică, asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice, conform proiectului.
„În ceea ce priveşte stabilirea eventualului impact asupra concurenţei pe piaţa internă a produselor ne-militare, plecând de la faptul că achiziţia prevăzută de programul esenţial de înzestrare ,,Corvetă multifuncţională” are ca obiect produse militare, produse sensibile şi servicii legate de acestea şi având în considerare că interesul esenţial de securitate menţionat priveşte exclusiv aspecte militare, nu se poate identifica un asemenea impact”, se arată în Nota de fundamentare.
Proiectul se află în debatere pe site-ul MApN până pe data de 26 august.