Bodog își dorește un alt sistem de rezidențiat!
Ministrul sănătății, Florian Bodog, a anunțat luni seară că pentru anul viitor se are în vedere un alt sistem de rezidențiat, astfel încât medicul să-și poată face rezidențiatul în spitalul în care optează pentru post.
„Deja sunt medici care doresc să se întoarcă în țară. Am să vă dau un exemplu dintre cei care m-au contactat direct pe mine: este un chirurg pe chirurgie toracică, chiar șef de clinică, care dorește să se întoarcă acasă. Pentru acest tip de solicitări noi am înființat un centru de resurse umane, care, la momentul de față, are o radiografie clară a ocupării cu personal medical a tuturor spitalelor din România. Încercăm să-i atragem. Eu zic că pachetul salarial care va intra de la 1 ianuarie 2018 este unul atractiv și pe care puține țări din Europa îl asigură. Dar, în același timp, trebuie să le asigurăm și un climat de siguranță, să aibă condiții de muncă”, a declarat ministrul sănătății la Realitatea TV.
Întrebat de ce medicii nu sunt atrași cu oferte cum ar fi cele referitoare la case sau terenuri pentru a profesa în locurile din țară unde nu sunt suficiente cadre medicale, Florian Bodog a spus că există astfel de soluții, dar rezultatele nu sunt foarte bune.
Florian Bodog a spus că a constatat că la 100 de km de Capitală sunt spitale care nu au medici.
„Pentru anul acesta nu se poate schimba sistemul de rezidențiat, însă pentru anul următor gândim un alt sistem de rezidențiat, în care rezidentul să fie angajat în spitalul județean, să-și poată face rezidențiatul în spitalul în care optează pentru post. (…) Cred că dacă rezidentul lucrează în spitalul în care urmează să-și ocupe postul, se obișnuiește cu comunitatea, poate se căsătorește, poate se îndrăgostește de oameni, de locuri”, a arătat ministrul sănătății.
Potrivit lui Bodog, cele mai mari probleme cu medicii există în sudul țării, dintr-o primă estimare realizată de centrul de resurse umane.