Putin și Merkel, despre criza nord-coreeană
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, și cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, au discutat la telefon despre „acțiunile provocatoare ale Phenianului, care ignoră rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU”, și au confirmat că reglementarea situației din Peninsula Coreeană este „posibilă doar pe calea negocierilor între toate părțile implicate”, a anunțat serviciul de presă al Kremlinului, la finalul convorbirii celor doi lideri, care a avut loc la inițiativa părții germane, informează TASS.
„Vladimir Putin și Angela Merkel au condamnat în mod ferm ignorarea de către Phenian a rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU. A fost subliniat că astfel de pași contravin principiilor de neproliferare globală, creează o amenințare serioasă la adresa păcii și securității regionale”, se spune în comunicatul serviciului de presă al președinției ruse.
„A fost confirmat că reglementarea acestei crize este posibilă exclusiv prin mijloace politico-diplomatice, prin intermediul negocierilor între toate părțile implicate”, adaugă comunicatul, informând totodată că Putin și Merkel au convenit „să continue discutarea situației la nivel de miniștri de externe”.
Puțin mai devreme, luni, purtătorul de cuvânt al cancelariei federale germane anunța că Angela Merkel, care a discutat deja pe marginea problemei nord-coreene cu alți lideri, inclusiv cu președintele american Donald Trump, cu cel francez Emmanuel Macron, cu cel sud-coreean Moon Jae-in și cu premierul nipon Shinzo Abe, va avea o convorbire telefonică și cu președintele Putin.
Berlinul, a subliniat Steffen Seibert, este în continuare pregătit să susțină discuțiile pe marginea modalităților de a găsi o soluție pașnică la criza nord-coreeană, Germania fiind una dintre cele câteva țări care au relații diplomatice cu Phenianul.
Regimul nord-coreean a efectuat la 3 septembrie al șaselea test nuclear, declarând că aceasta a fost o bombă cu hidrogen sau o bombă H miniaturizată, capabilă să fie montată pe o rachetă balistică intercontinentală (ICBM).
Aceste activități nucleare și balistice contravin rezoluțiilor ONU, ceea ce i-au atras Coreei de Nord sancțiuni internaționale de șapte ori.
Cele mai severe sancțiuni aplicate până acum Coreei de Nord de către Națiunile Unite, impuse doar cu o săptămână în urmă, au vizat exporturile nord-coreene de minereu de fier, cărbune și produse piscicole. De asemenea au fost impuse interdicții de călătorie și înghețări de active împotriva unor persoane fizice și juridice având legătură cu regimul de la Phenian.