Greblă susține că a fost victima DNA și SRI
Cu ochii în lacrimi fostul judecător al Curţii Constituţională, Toni Greblă, anunţă la România TV că DNA şi SRI i-au făcut un dosar la comandă pentru a lovi în CCR. Durerea fostului avocat este că nu poate trece încă peste umilinţa de a afla chiar de la procurorul de caz, acum avansat în funcţie, că ancheta sa nu are probe dar este un dosar făcut în orb şi ce o fi o fi. Cu o carieră distrusă şi cu demnitatea lovită dur de sistemul de forţă Toni Greblă are încă încredere în magistraţi.
„Au fost audiaţi 54 de martori care nu cunosc nimic cu cauza au fost făcute 45 de percheziţii domiciliare şi informatice din care nu s-a ridicat nici un document. Se confirmă ce mi-a spus la prima întâlnire procurorul de caz şi anume că ei fac o anchetă în orb adică verificăm, cercetăm şi om vedea ce iese. Nu a ieşit nimic, dar au trimis dosarul în judecată pentru că era pe valul luptei în stilul DNA împotriva corupţiei şi a crezut că va fi foarte uşor confirmată de Înalta Curte”, spune Toni Greblă.
A fost un dosar la comandă? „Sigur eu sunt subiectiv, dar pot să afirm cu tărie, convigerea mea şi nu numai a mea mă refer şi la convingerea plenului CCR care şi-a exprimat opinia într-un document că reţinerea mea pentru 24 de ore s-a făcut exclusiv pentru a pune la punct Curtea Constituţională în unele soluţii pe care le dă şi a vrut să fie atenţionată Curtea Constituţională de cine este şef în această ţară. Îmi puteţi spune ce soluţii pe cine deranja în acea perioadă? În acea perioadă CCR a analizat constituţionalitatea celor 3 legi cunoscute ca Big Brother. Curtea le-a declarat pe toate 3 ca necostituţionale . Acest lucru a deranjat! Au deranjat serviciile? SRI! şi DNA! care public au luat atitudine, cea mai evidentă a luat-o Maior, dar şi Coldea şi Kovesi. Maior spunând: voi ştii de acum încolo pe cine să arăt cu degetul dacă se va întâmpla în această ţară dând referire la faptul că noi am declarat …cea de-a treia lege Big Brother”, arată fostul judecător al CCR.
„Convingerea mea este că a fost un dosar la comandă, în timpul urmăririi penale au fost comise numeroase ilegalităţi, una din ilegalităţi a constat în aceea că interceptarea convorbirilor telefonoice a fost date în sarcina organelor de informaţii. Este o foarte mare umilinţă. M-am pregătit în întreaga mea carieră pentru a servi statul român şi ţara mea. Regret că la vârsta şi la experienţa mea mai puteam să ofer ceva acestei ţări, societăţi , familiei, mie”, a conchis fostul judecător.