Șarapova laudă prestația lui Halep
Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a obţinut, miercuri, primul succes în faţa rusoaicei Mariei Şarapova, locul 104 WTA, beneficiară a unui wild card, în opt meciuri, impunându-se cu scorul de 6-2, 6-2, şi calificându-se în sferturile de finală ale China Open.
După prima înfrângere suferită în fața Simonei Halep, Maria Sharapova a lăudat jocul româncei. Pe de altă parte, rusoaica a susținut că nu s-a simțit în cea mai bună formă și nu a reușit să se ridice la nivelul evoluțiilor din precedentele meciuri contra actualului număr doi mondial. „În primul rând, cred că ea a făcut un meci incredibil, probabil cel mai bun jucat de ea împotriva mea. Iar eu nu am fost în formă. Nu am văzut mingea la fel de bine. Nu m-am mișcat la fel de bine ca în precedentele meciuri împotriva ei.
Ea a lovit consistent, nu a făcut multe greșeli neforțate, iar procentajul la serviciu a fost destul de ridicat. A făcut corect toate lucrurile”, a declarat Maria Sharapova, după meci, potrivit WTA Insider.
În faza următoare, Simona Halep va evolua cu rusoaica Daria Kasatkina, locul 34 WTA sau cu poloneza Agnieszka Radwanska, locul 11 WTA.
Calificarea în sferturi este recompensată la Beijing cu 149.138 de dolari şi 215 puncte WTA.
Anul trecut, Halep a ajuns în optimi la China Open. Anterior, cea mai bună performanţă a ei la competiţia chineză a realizat-o în 2014, când a atins tot faza sferturilor de finală.