FACIAS somează Ministerul Sănătății

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) cere Ministerului Sănătății (MS) emiterea unei ordonanțe de urgență pentru rezolvarea crizei imunoglobulinei și pentru stabilirea unei strategii comune privind aprovizionarea farmaciilor cu acest tratament, potrivit unui comunicat al FACIAS.

În plus, FACIAS anunță că va acorda consiliere juridică gratuită tuturor celor care vor dori să dea în judecată MS și celelalte autorități responsabile de repercusiunile pe care această criză le va avea, informează Agerpres.

„În acest moment, în țara noastră, sunt peste 500 de persoane care nu pot urma tratamentul cu imunoglobulină. Iar o mare parte dintre aceștia sunt copii. Viața lor este în orice moment pusă în pericol de lipsa acestui medicament care nu se găsește pe piață încă din vara acestui an, când ultimele firme care distribuiau astfel de medicamente în România au anunțat că se retrag de pe piață. De atunci, în mod iresponsabil față de viața bolnavilor, Ministerul Sănătății nu a găsit nicio soluție în ciuda avertizărilor Organizației Mondiale a Sănătății, care subliniază că imunoglobulinele sunt medicamente esențiale”, relevă sursa citată.

FACIAS atrage atenția că pacienții cu imunodeficiențe primare depind de imunoglobulină la fel cum pacienții cu diabet sunt dependenți de insulină.

În lipsa acestui tratament, pacienții dependenți de imunoglobulină riscă să fie imobilizați la pat și, în cele din urmă, sunt în pericol de moarte, precizează sursa citată.

Primele doze de imunoglobulină vor ajunge în această lună la pacienți, l-au asigurat, pe 1 noiembrie, producătorii pe ministrul Sănătății, Florian Bodog, în cadrul unei întâlniri la care au participat și reprezentanți ai asociațiilor de pacienți.

Ministerul Sănătății menționa pe 31 octombrie că lipsa imunoglobulinei de pe piața românească este determinată de probleme de producție înregistrate de firmele care o fabrică și a solicitat acestora „mai multă responsabilitate” și respectarea prevederilor legale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.