ALDE vrea ca primarii să fie aleși în două tururi

PSD şi ALDE votează diferit proiectul privind alegerea primarilor în două tururi, a anunţat luni Călin Popescu Tăriceanu, acesta spunând că în ciuda votului coaliţie este la fel de stabilă.

„Am avut o şedinţă de coaliţie, am discutat şi despre modul în care vom vota pe propunerea referitoare la alegerea primarilor din două tururi. ALDE suţine ideea votului în două tururi pentru alegerea primarilor. Primarii ALDE în funcţie ar prefera un singur tur, dar noi credem că este mai bun pentru noi şi este şi un exerciţiu democratic”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE.

Tăriceanu anunţă că social democraţii vor vota împotriva proiectului, acest lucru fiind discutat în şedinţa de luni.

„Colegii din PSD au o părere opusă. Avem fiecare considerentele proprii. Asta nu înseamnă că sunt alt gen de probleme. Am văzut articole de presă cu speculaţii pe acest subiect. Coaliţia e foarte stabilă”, a mai spus Tăriceanu.

Iniţiativa PNL privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi se află luni pe ordinea de zi a plenului Senatului, scrie Mediafax.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.