Caracatița scumpirilor se extinde la fructe și legume

Caracatița scumpirilor a început să se extindă la fructe și legume, după ce prețurile au crescut accelerat în luna noiembrie la carne, lapte și ouă, iar importurile mari din ultima perioadă, ca urmare a deficitul bugetar, arată că, de fapt, alte state profită de situație, a declarat, marți, pentru Agerpres, Mary Pană, președintele Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România.

„Importurile de alimente au crescut foarte mult. Pot să vă spun cu siguranță că, până în luna septembrie, importurile de carne, spre exemplu, au crescut cu 32-35%, față de anul trecut, ceea ce înseamnă foarte mult. A crescut importul și de aici întrebarea, care sper să nu mai rămână retorică, de ce s-a scumpit carnea la raft? Profităm noi sau profită alte state membre? Înseamnă că îi ajutăm foarte mult pe alții. Și este și valabil pentru ouă”, a spus Pană, informează Agerpres.

Ea a precizat că a constatat aceleași creșteri exagerate de prețuri în ultimele zile și la fructe și legume.

„În comunicatul de presă dat de asociația noastră săptămâna trecută făceam focalizare pe produse de origine animală, carne, lapte, produse din lapte și ouă, dar ieri am avut surpriza să aflu că această caracatiță este mult mai extinsă, în sensul că au fost cuprinse și alte laturi, cum ar fi fructele și legumele, și acestea s-au scumpit extrem de mult”, a susținut ea.

Potrivit acesteia, o posibilă cauză ar putea fi creșterea deficitului bugetar, care dus la majorarea importurilor. „Astfel, noi i-am ajutat pe alții, în detrimentul economiei naționale”, consideră Pană.

„Din păcate, prețurile la raft în această lună sunt mult peste cele din noiembrie 2016, perioadă de post. În schimb, producătorii au redus prețul. La carnea de porc, spre exemplu, fermierii producători vând cu 4,9 — 5,1 lei pe kilogram în viu, iar anul trecut în aceeași perioadă prețul era 5,4 — 5,6 lei pe kilogram, ajunsese chiar la 6,2 lei. Astfel că nu ne explicăm prețurile atât de mari de la raft și de-asta am cerut ajutorul autorităților”, a mai spus ea.

În opinia sa, autoritățile ar trebui să se uite foarte bine la sectorul abatoarelor: „Zona pe care o simt mai tulbure, pe lângă cea de raft, este zona de abatorizare, deci acolo nu știm cu exactitate marjele și pentru noi a devenit un semn de întrebare această zonă. Între producători și raft, nu știm ce marje își pun abatoarele”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.