Trucuri care ne salvează silueta

Cum iarna s-a instalat deja și dorul de sărbători ne-a invadat simțurile, este timpul să ne îndreptăm atenția și înspre reînnoirea garderobei. Atât a noastră, cât și a celor de care ‚răspundem’: partener de viață, copii, părinți. Însă, înainte de a da iama în noile colecții din magazine și de a cheltui sume considerabile pe obiecte vestimentare, pe care s-ar putea să nu le purtăm, hai să … începem cu începutul. Pentru că prea ne uităm în fiecare dimineață în șifonier și nu găsim nimic care să ne acopere unele părți ale corpului de care nu prea suntem multumiți: burtica și picioarele.

Cum să te simți mai fresh și mai plină de energie în zilele friguroase?

Specialiștii ne recomandă să nu renunțăm la mișcarea zilnică, nici măcar în zilele în care temperatura coboară sub 10 grade Celsius. De ce? E simplu: organismul uman are nevoie de mișcare. Chiar și o scurtă plimbare de câteva minute, în ritm alert, ne poate energiza și ajuta să depășim zilele monotone în care nu nevine să ieșim de sub plapumă.

Așadar, hai să includem  în programul zilnic o plimbare, cât de mică, fie și în drum spre birou sau, de la birou spre casă.

Când credeai că nu mai există vreo șansă

De câte ori ne uităm în oglindă și vedem cum burtica se încăpățânează să iasă la înaintare, îi învinuim pe toți cei din jurul nostru (în niciun caz pe noi înșine), dăm șifonierul peste cap și, în final, capitulăm deznădăjduite …iar nu am găsit ceva care să ne facă să ne simțim bine. Însă nu ne pierdem speranța… există o soluție. Și e atât de simplă, atât de la îndemână… încât o să vă mirați cum de n-ați știut-o până acum. Chilotul cu talie înaltă Diamond by Adesgo ne oferă confortul și aspectul îngrijit și suplu după care tânjim când ne uităm prin pozele noastre vechi sau prin reviste, la marile starlete. De acum încolo, indiferent ce alegem să purtăm, vom arăta senzațional. De ce? Modelul netezește silueta, oferă efectul de abdomen plat, iar compoziția sa unică ne lasă pielea să respire, absorbind umezeala. În plus, nu are nici cusături la vedere.

Iar dacă vorbim despre ținutele feminine și nu vrem să renunțăm la a purta rochii sau fuste, chiar și în sezonul rece, putem alege dresurile Opaque Prestige Aloe Vera 40 DEN. Pe lângă aspectul elegant, aceste dresuri speciale ne răsfață picioarele cu extractul de Aloe Vera imprimat în fibra materialului din care sunt realizate. Astfel senzația de frig este stopată iar senzația de oboseală a picioarelor este diminuată.

Încă un truc pe care îl putem încerca, mai ales dacă avem probleme cu circulația periferică, este masajul cu ulei de ardei iute. Se recomandă masarea mâinilor sau picioarelor dimineața și seara folosind o cantitate extrem de mică din acest ulei, pe care îl putem prepara acasă. Atenție, însă, senzațiile de după masaj sunt destul de…fierbinți!

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.