Erdogan, un nou val de epurări în Turcia

Printre cei 2756 de funcţionari demişi la ordinele preşedintelui Recep Tayyip Erdogan se numără şi miniştrii de Interne, precum şi cei de la Afaceri Externe şi Apărare, potrivit decretului publicat în jurnalul oficial. De asemenea, printre cei demişi se află şi 637 de militari şi 105 angajaţi din mediul universitar. 

Decretul dat de şeful statului stipulează că persoanele vizate sunt fie membri propriu-zişi, fie că acestea ar avea legături cu organizaţii „teroriste” care ar acţiona împotriva securităţii naţionale. De asemenea, ordinul dat de preşedinte include închiderea a 17 instituţii din ţară, între care două publicaţii de presă şi şapte asociaţii, potrivit 7sur7.be.

După puciul eşuat de la Ankara, din 15 iulie 2016, guvernul turc a insituit starea de urgenţă, pe care a reînnoit-o în cinci etape de atunci încoace, cea mai recentă datând din octombrie 2017. Turcia susţine şi acum că predicatorul islamist Fethullah Gulen, care trăieşte acum în SUA şi mişcarea iniţiată de el, Hizmet, au ordonat şi executat tentativa de lovitură de stat pentru răsturnarea de la putere a preşedintelui Erdogan.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.