Programele destinării combaterii obezității au eșuat

Programele şcolare care îi încurajează pe copii să facă mai multe exerciţii şi să mănânce sănătos nu par să aibă vreun efect real în ceea ce priveşte combaterea obezităţii infantile, arată un studiu publicat în British Medical Journal şi citat vineri de BBC.

În cadrul acestuia, peste 600 de elevi din învăţământul primar din comitatul West Midlands au participat la un program destinat combaterii obezităţii, timp de 12 luni, însă după terminarea acestuia, studiul nu a constatat nicio îmbunătăţire în ceea ce priveşte dieta şi activităţile fizice ale copiilor.

Cercetătorii, de la Universitatea din Birmingham, au declarat că familiile, comunităţile şi industria alimentară au avut probabil mai multă influenţă asupra copiilor decât iniţiativele şcolare.

În Marea Britanie, unul din patru copii începe şcoala supraponderal şi unul din 10 este obez. Până la sfârşitul şcolii primare, procentul copiilor obezi s-a dublat, ajungând la unul din cinci.

Pentru studiu, cercetătorii au pus la punct un program de viaţă sănătos pentru copiii de 6-7 ani din 26 de şcoli primare, apoi au comparat rezultatele cu activităţile fizice şi dieta a peste 700 de alţi copii din alte 28 de şcoli primare care nu au participat la studiu.

Atunci când cercetătorii au vrut să urmărească ce s-a întâmplat cu copiii la 15, respectiv la 30 de luni de la începerea programului, aceştia nu au descoperit reduceri semnificative din punct de vedere statistic ale IMC (indicele masei corporale) şi nici o îmbunătăţire în ceea ce priveşte activităţile fizice ale acestora – prin comparaţie cu cei care nu au participat.

Coordonatoarea procesului, Emma Lancashire, susţine că şcolile sunt doar un nivel în lupta împotriva obezităţii la copii şi au nevoie de un sprijin mai larg din alte domenii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.