Criză guvernamentală în Australia

Michael McCormack a fost învestit luni ca nou viceprim-ministru australian, după ce a câştigat alegerile pentru conducerea Partidului Naţional declanşate de demisia lui Barnaby Joyce, aflat în centrul unui scandal ce ameninţa să arunce în aer coaliţia aflată la guvernare, relatează dpa.

Joyce a demisionat din funcţie şi a renunţat la poziţia de lider al partidului vineri după ce formaţiunea a confirmat că a primit o plângere de hărţuire sexuală împotriva sa. Demisia a urmat după săptămâni de dezvăluiri ce au început când un tabloid a relatat despre o relaţie extraconjugală cu fosta sa colaboratoare.

McCormack, care este ministrul pentru problemele veteranilor, al cărui nume este relativ necunoscut publicului australian, a fost învestit în noul său rol la Canberra la scurt timp după ce l-a învins pe George Christensen într-un scrutin intern în partid luni dimineaţă.

„Vreau să mă asigur că oamenii ştiu că în mine vor avea un luptător. Am o provocare imensă înaintea mea”, a declarat după aceea McCormack reporterilor la Canberra.

McCormack a avut de asemenea o întâlnire cu prim-ministrul Malcolm Turnbull chiar înainte de învestire.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.