Înscrierile în Start Up Nation 2018 se amână
Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Radu Oprea, consideră că aprilie, lună avansată de predecesorul său pentru începerea înscrierii în Start-Up Nation 2018, este „prea aproape” pentru a se putea aduce la cunoştinţa tuturor celor interesaţi ceea ce şi-au propus autorităţile, el apreciind că este important să mai fie făcut un program de pregătire a celor care intră în contact cu aplicantul.
„Daţi-mi voie să încheiem mai întâi consultările şi dezbaterile. Nu ar fi onest faţă de ceilalţi cu care nu am apucat încă să discutăm să ne antepronunţăm şi să lansăm o dată. Mâine (sâmbătă -n.r.), vom fi la Constanţa deja gata şi cu graficul de timp, pentru că eu am cerut ca lansarea programului să aibă date foarte clare, cu o foarte bună dezbatere şi cu o foarte bună explicare a noului Start-Up Nation către toţi cei care pot fi interesaţi. Aprilie cred că este, ca opinie personală în acest moment, prea aproape pentru a putea comunica foarte bine tot ceea ce ne-am propus să aducem la cunoştinţa celor interesaţi. Vrem să venim cu ghidul de bună practică. Cred că este important să mai facem un program de pregătire a celor care intră în contact cu aplicantul. Vorbim de consultanţi, de personalul din băncile partenere”, a declarat vineri, la Alba Iulia, ministrul pentru Mediul de Afaceri, întrebat dacă înscrierile vor debuta în aprilie, aşa cum anunţase predecesorul său, Ilan Laufer.
Radu Oprea a apreciat că anul acesta numărul aplicanţilor va fi mai mare. „Cred că va fi aproape dublu faţă de numărul solicitărilor de anul trecut”, a spus acesta.
Ministrul a menţionat că a fost o perioadă de consultări şi de discuţii cu toţi cei care sunt implicaţi, de la beneficiarii programului Start-Up Nation la consultanţi, la băncile partenere, astfel încât atunci când va fi lansat „să se vadă că s-a învăţat ceva” din 2017.
„Am lansat câteva principii la Consiliul Consultativ de Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, în care am spus că ne dorim simplificare şi uniformizare. Simplificare în ceea ce priveşte felul în care poţi aplica, uniformizare şi transparenţă în luarea deciziilor”, a declarat Oprea.
Ministrul a adăugat că, împreună cu băncile partenere, vor fi publicate ghiduri de bună practică, astfel încât felul în care se abordează Start-Up Nation să fie unitar şi să aibă acelaşi conţinut. „Acelaşi lucru este valabil şi pentru agenţiile regionale. Am constatat că deciziile şi felul în care evaluau nu erau la fel în toate agenţiile regionale şi atunci credem că este foarte important ca acel care aplică în 2018 să ştie exact ce trebuie să facă pas cu pas, foarte clar, cu termene, perioade, în cât timp va ajunge la finanţare şi care sunt paşii de urmat”, a declarat demnitarul.
Radu Oprea a punctat că simplificare înseamnă ca partea de plan de afaceri să fie foarte uşor de realizat, ca cerinţele care sunt legate de proiecţii financiare şi care nu erau unitare în diversele regiuni ale ţării să fie uniformizate. „Să fie lucrurile foarte simple, pentru că, de fapt, Start-Up-ul se referă la debut, la partea de trezire a spiritului antreprenorial şi la partea de şansă, şansa de a putea să devii antreprenor, şansa de a putea să îţi iei destinul în propriile mâini şi de a avea o afacere de succes într-o zi”, a spus acesta.