Arafat critică promovarea agresivă a tutunului
Secretarul de stat în MAI Raed Arafat, consideră că, deşi în ultimii ani s-a câştigat teren faţă de ofensiva fabricanţilor şi a comercianţilor de tutun, revine acum ofensiva mediatică a acestora prin „reclame agresive pentru fumatul fără fum” folosind sisteme de încălzire a ţigărilor care conţin tutun.
„Studiile despre efectele acestui mod de fumat încă sunt la începutul lor, iar comercianţii de tutun pretind că acest mod ar fi mai ‘sănătos’ decât fumatul clasic. Chiar dacă ar fi aşa, revenirea la promovarea agresivă a tutunului sub noua formă de fumat nu va avea impact doar asupra fumătorilor clasici. Promovarea atinge şi copiii şi tinerii care încă nu au început să fumeze, iar fumatul, indiferent sub ce formă, este un pericol pentru sănătatea publică şi este pericol pentru orice persoană care îl practică precum şi pentru persoanele din jurul ei. Cu alte cuvinte, asistăm neputincioşi la revenire la o ofensivă similară cu cea din anii 90, înaintea interzicerii promovării tutunului, când promovarea avea ca ţintă tinerii şi copiii care reprezentau viitoarea clientelă a comercianţilor de tutun”, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a lui Arafat, informeaza Agerpres.
El consideră că, dacă nu se va acţiona urgent pentru stoparea promovării în public a „noilor aparate ale morţii şi al acestui mod de fumat”, se poate ajunge la situaţia în care numărul fumătorilor să crească prin recrutarea generaţiilor tinere care să înceapă să utilizeze direct acest nou mod crezând că este mai puţin nociv pentru sănătatea lor.