Nadia Savcenko, arestată în Parlamentul Ucrainei
Procurorul general al Ucrainei a acuzat-o săptămâna trecută pe fosta femeie pilot militar Nadia Savcenko, aleasă deputată după ce a petrecut doi ani în detenţie în Rusia, că a pregătit un atentat vizând Parlamentul şi a cerut să fie arestată. Solicitarea a fost aprobată în şedinţa de joi, 22 martie.
Nadia Savcenko, deputat în Rada Supremă a Ucrainei, a fost arestată la doar doi ani după ce fusese eliberată din închisoare de Rusia. Parlamentarii au decis ridicarea imunităţii sale, răspunzând astfel cererii procuraturii, care o va urmări acum sub suspiciunea de a fi plănuit un atentat în interiorul Parlamentului.
Potrivit Procurorului General al Ucrainei, Savcenko ar fi planificat personal un atac asupra Radei Supreme. „Anchetatorii au dovezi incontestabile că Nadejda Savcenko personal a planificat, recrutat și a dat instrucțiuni cu privire la modul efectuarii unui act terorist în parlament”, a declarat acesta. El a precizat ca planul prevedea folosirea în interiorul Radei de grenade de infanterie, aruncătoare de grenade, iar supravietuitorii sa fie impușcați cu arme automate.
Nadia Savcenko a fost arestată în Rusia şi condamnată în martie 2016 la de 22 de închisoare, pentru că, potrivit unor acuzații pe care ea le-a respins, a furnizat armatei europene coordonatele a doi jurnaliști de la televiziunea publică rusă uciși cu tiruri de mortier în iunie 2014. Totuşi, ea a fost eliberată după două luni, la sfârșitul lui mai 2016, la schimb cu doi ruși și a putut să se întoarcă la Kiev, unde a fost primită ca o eroină.