Iohannis, premiat în Germania

Preşedintele Klaus Iohannis va primi premiul „Franz Josef Strauss” din partea Fundaţiei Hanns Seidel din Germania, pentru lupta împotriva corupţiei, consolidarea statului drept şi a democraţiei, relatează agenţia DPA, preluată de Mediafax.

Fundaţia Hanns Seidel este afiliată Uniunii Creştin-Sociale (CSU) şi partidului frate CDU (Uniunea Creştin-Democrată), al cărui preşedinte este cancelarul german Angela Merkel.

Klaus Iohannis va primi premiul în cadrul unei ceremonii care va fi organizată la 2 iunie în oraşul bavarez Munchen. Distincţia este însoţită de un cec în valoare de 10.000 de euro.

„Klaus Iohannis a luptat încă de la începutul mandatului împotriva corupţiei, promovând independenţa justiţiei şi consolidând statul de drept şi democraţia, iar România a înregistrat îmbunătăţiri durabile”, se arată într-un comunicat al Fundaţiei Hanss Seidel.

Cu ocazia acestui eveniment, Barbara Stamm, preşedintele Parlamentului din Bavaria, va susţine un laudatio. Horst Seehofer, preşedintele CSU şi ministrul german al Afacerilor Interne, şi Markus Soeder, premierul landului Bavaria, vor susţine discursuri.

Premiul „Franz Josef Strauss” recompensează realizări remarcabile în politică, afaceri şi societate, artă şi cultură, precum şi promovarea păcii, a libertăţii, a statului de drept şi a democraţiei.

Printre câştigătorii acestei distincţii se află fostul cancelar german Helmut Kohl, premierul ungar Viktor Orban, fostul preşedinte american George W. Bush şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Franz Josef Strauss (1915 – 1988) este recunoscut drept politicianul care – din diferite poziţii ocupate la nivelul landului Bavaria sau al statului german – a transformat Bavaria dintr-o regiune preponderent agrară într-una puternic industrializată, printre cele mai bogate regiuni ale Germaniei.

În România, Fundaţia Hanns Seidel este prezentă încă din 1992. Obiectivul cel mai important asumat este „consolidarea dezvoltării sociale şi democratice a României, prin sprijinirea procesului de reformă politică în stat şi în societate – pe plan naţional şi local, în sectorul instituţional şi al societăţii civile din România”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.