Erdogan îl atacă dur pe Netanyahu

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, l-a acuzat pe premierul israelian, Benjamin Netanyahu, că este „un terorist”, după ce acesta a respins ”lecţiile de morală” ale Turciei în legătură cu ciocnirile soldate cu victime care au avut loc vineri între Gaza şi Israel, transmite AFP.

”Hei, Netanyahu! Eşti un ocupant! Şi ca ocupant te afli pe aceste locuri. În acelaşi timp, eşti un terorist”, a declarat Erdogan într-un discurs televizat adresat susţinătorilor săi din Adana (sudul Turciei).

”Ceea ce le faci palestinienilor oprimaţi va fi înscris în istorie şi noi nu vom uita niciodată”. ”Poporul israelian nu se simte confortabil cu ceea ce faci”, a adăugat preşedintele turc.

„În ce ne priveşte, noi nu suntem vinovaţi de niciun act de ocupaţie”, a mai spus el.

Vineri, zeci de mii de palestinieni s-au adunat la această barieră în prima zi a „marşului întoarcerii”. Acest protest, care se aşteaptă să dureze şase săptămâni, este menit să revendice dreptul de întoarcere pentru palestinieni care şi-au părăsit pământurile sau au fugit din ţară în timpul războiului care a urmat după crearea statului Israel în 1948.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.