Nicolae Manea sare la gâtul patronului Moraru

 Preşedintele FC Rapid, Nicolae Manea, a declarat, miercuri, la postul Dolce Sport, că acţionarul majoritar Valerii Moraru „a minţit” o mare masă de suporteri rapidişti, precizând că de la preluarea clubului acesta nu a investit niciun ban la gruparea giuleşteană.

„Domnul Moraru a minţit o mare masă de rapidişti. Ce merit are el în promovarea în Liga I, în obţinerea licenţei, în demersul câştigat la TAS şi aşa mai departe? Când a venit a promis că va plăti cinci salarii, dar nu s-a întâmplat nimic. Ce salarii s-au plătit până acum au fost plătite din banii proveniţi din transferul lui Alexandru Ioniţă II. Deocamdată domnul Moraru nu a dat niciun ban la Rapid. A venit şi a împrăştiat bilete la ordin care nu se ştie cum pot fi valorificate”, a spus Nicolae Manea, căruia Valerii Moraru i-a înmânat, miercuri, un preaviz de 30 de zile, informează Mediafax.

Manea a menţionat că Moraru vrea să îl „umilească” şi din acest motiv nu va accepta să plece de la Rapid. „Dânsul poate să propună să fiu dat afară, dar asta nu înseamnă că aşa se va întâmpla. Sunt chestiuni juridice la care pot apela şi eu. Pentru ce a încercat acest om cu mine, să mă umilească, voi merge până în pânzele albe, până la judecătorul sindic care a aprobat planul de reorganizare. Am văzut că vorbeşte şi de schimbarea administratorului judiciar… el vrea să ne schimbe pe toţi, să ne schimbe de haine poate”, a precizat preşedintele FC Rapid.

Întrebat ce părere are despre intenţia lui Valerii Moraru de a-l aduce ca preşedinte în locul său pe Nicolae Stanciu, Manea a răspuns: „Pe mine nu m-ar deranja să vină Nae Stanciu. Suntem prieteni, este un mare rapidist, dar e greu să se lupte cu Butoi (n.r. – Ion Butoi, consilierul lui Valerii Moraru). Pentru că e un Butoi acum care atunci când a sunat la Jandarmerie s-a prezentat preşedintele Rapidului. Nae Stanciu merită să fie la Rapid pentru că este un mare rapidist”.

Acţionarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, i-a înmânat, miercuri, un preaviz de 30 de zile preşedintelui Nicolae Manea, însă acesta a refuzat să îl semneze. În aceeaşi situaţie este şi ofiţerul de presă al clubului, Lucian Ionescu, care de asemenea a refuzat să semneze preavizul.

Conform unor surse din cadrul grupării giuleştene, noul acţionar al clubului intenţionează să îl demită pe antrenorul Ionel Ganea în momentul în care acesta nu îşi va mai putea îndeplini obiectivul. Conform contractului, Ionel Ganea poate fi demis în cazul în care echipa nu obţine 17 puncte în primele zece etape. După şase etape, Rapid a acumulat doar cinci puncte şi are nevoie de victorii în următoarele patru partide pentru a-şi îndeplini obiectivul.

Acţionarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, declara, la 18 august, într-o conferinţă de presă, că în administraţia clubului sunt „mult prea mulţi oameni” şi anunţa disponibilizări pentru că gruparea giuleşteană „s-ar descurca şi cu maximum şase angajaţi”.

Moraru a făcut acest anunţ după ce ofiţerul de presă al FC Rapid, Lucian Ionescu, afirmase că la club există „două grupuri”, unul format din angajaţii care continuă munca din sezonul trecut şi altul format din noi oficiali care iau „decizii pripite”, fără să cunoască realitatea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.