Cea de-a VII-a ediție a Conferinței Internaționale ABA, un succes

Conferința Internațională ABA și-a menținut și la cea de-a șaptea ediție statutul de cel mai mare eveniment din Sud-Estul Europei, dedicat analizei aplicate a comportamentului și celor mai noi practici în terapia de recuperare a copilului cu autism. Aproximativ 500 de specialiști în terapie comportamentală aplicată, psihologi, medici, logopezi și părinți au fost prezenți la evenimentul organizat de Asociația Help Autism și ATCA – Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată, desfășurat pe parcursul a trei zile, în perioada 20-22 aprilie, la Universitatea Româno-Americană din București. Patru lectori internaționali de prestigiu, din Irlanda, Italia, Marea Britanie și SUA și 44 de lectori români au prezentat 34 de lucrări în cadrul prelegerilor și workshop-urilor.

Primele două zile, adresate mai ales specialiștilor, au cuprins prezentările lectorilor străini pe teme precum „O abordare comportamentală pentru înțelegerea și formularea perspectivelor” și „Introducere în Terapia de Acceptare și Responsabilizare (Acceptance and Commitment Therapy)”  – Louise McHugh Ph. D.; „Schimbarea autocontrolului aversiv: De ce ne amenințăm și ne denigrăm?” – Robert C. Mellon, Ph.D., BCBA; „Evaluările comportamentului funcțional și planurile de suport pentru comportamentul din școli” –Christos Nikopulous, Ph.D., BCBA; „Comunicarea funcțională prin intermediul tabletelor cu dispozitive de generare a vorbirii pentru adolescenții cu autism: puncte forte şi limite” –Lorenzo Todone, lector și consultant BCBA şi BcaBA, dar și studii și proiecte dezvoltate de specialiști români.

Unul dintre momentele de larg interes public a fost prezentarea platformei Eduaba, dezvoltată de Asociația Help Autism în parteneriat cu ATCA – Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată și Asociația New Odissey, cu sprijinul Fundației Vodafone.  Platforma reprezintă o inovație în sfera recuperării copiilor cu autism, oferind posibilitatea unei conectări în timp real a echipei multidisciplinare implicate în terapia copiilor cu astfel de tulburări – medic, psiholog, asistent social, părinte și educator.

Daniela Bololoi, președintele Asociației Help Autism, a împărtășit cum s-a născut ideea platformei care va produce o schimbare fundamentală în procesul de recuperare a copiilor cu TSA.

“Conceptul de Eduaba a fost o dorința a mea, încă de când băiețelul meu, Mălin, a fost diagnosticat și a început ședințele de terapie. Noi, ca părinți, ne-am dorit să înțelegem ce se întâmplă în camera de terapie și cum ne putem implica mai mult în procesul de recuperare a propriului copil. Aceasta este una dintre nevoile pe care Eduaba le acoperă, părinții vor avea posibilitatea de a urmări evoluția copilului, de la intrarea în terapie. Înregistrând toate datele, și instituțiile vor avea la îndemână informații centralizate despre numărul copiilor diagnosticați și, prin urmare, despre serviciile și fondurile care trebuie alocate pentru ei.

Anca Dumitrescu, președintele ATCA a prezentat câteva rezultate preliminare privind proiectul educațional ProfAid prin intermediul căruia profesorii, dar și părinții au la dispoziție instrumentele necesare pentru a face față provocărilor comportamentale ale copiilor tipici, mai ales la orele de clasă.

În cadrul acestei ediții a conferinței, pe lângă subiectele științifice foarte aplicate, au fost abordate și teme de interes pentru publicul larg. De exemplu, prin intermediul programului educațional pe care ATCA l-a derulat în ultimele șase luni, putem vorbi acum de rezultate validate care demonstrează că principiile analizei comportamentale aplicate, ABA, se pot aplica cu succes și pentru copiii tipici, ajutându-i să se integreze mai ușor la școală”, a declarat Anca Dumitrescu, coordonatorul științific al Conferinței Internaționale ABA, Board Certified Behavior Analyst și primul specialist român acreditat internațional în terapia ABA.

La eveniment au participat și reprezentanți ai administrației centrale, decidenți în problematica și statutul copilului cu autism în România: Mihai Tomescu, consilier în cadrul Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Dr. Ion Mihaela, reprezentant al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Ramona Iocșa-Pora, Președintele Comisiei de Deontologie și Disciplină, Colegiul Psihologilor din România, Cătălin Nedelcea, Președintele Comisiei de Psihologie Clinică, Colegiul Psihologilor din România.

Reprezentatul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Mihaela Ion, a vorbit despre proiectul ministerului de creștere a nivelului de decontare a serviciilor psihologice pentru copiii cu autism.

“Pentru că, la acest moment, nu avem date concrete despre numărul psihologilor care au competențe în furnizarea de servicii de terapie comportamentală, va fi creat un centru pilot, mai întâi în București, care să colecteze toate acestea. Acest centru va trebui să elibereze o dovadă a acestor competențe pentru ca noi să putem insera această condiție în actele normative. Ne dorim ca actul medical să fie de calitate și să obținem ce ne-am propus. Este vorba de câteva luni în care acest centru va începe activitatea de centralizare a datelor reale în baza cărora să putem stabili o strategie.” 

Ministerul Muncii și Justiției Sociale promite măsuri care să rezolve atât problema furnizării de servicii sociale, cât și pe cea a integrării în învățământ a copiilor cu tulburare de spectru autist (TSA). Mihai Tomescu, consilierul ministrului muncii pe zona de dizabilități a vorbit despre pachetul de măsuri pe care ministerul le propune pe mai multe paliere de necesități.

„Pe zona educațională ne dorim foarte mult să susținem procesul de incluziune a copiilor cu dizabilități. Lucrăm pe măsuri care țin de normarea la clasă, de profesorul de sprijin și de adaptarea examenelor. Pe zona de debirocratizare, simplificăm procesul de evaluare, iar solicitarea de încadrare în grad de handicap se va putea face prin e-mail. Legat de protecție socială, vrem să extindem gradul de acoperire la nivel național. Sunt două direcții principale, finanțarea și îmbunătățirea reglementărilor în această privință.”

În cea de-a treia zi, dedicată autismului, s-au desfășurat nu mai puțin de 20 workshop-uri susținute de specialiști români. Elementul de noutate și totodată interes crescut al acestei zile a fost reprezentat de workshop-ul moderat de părinți ai copiilor cu autism, membri ai asociațiilor organizatoare, cu tema „Părintele co-terapeut”. Patru părinți au împărtășit din experiența personală despre rolul în procesul de terapie al copilului.

La nivel național, evenimentul a fost acreditat de către Colegiul Psihologilor şi Colegiul Medicilor din România, iar la nivel internaţional de către Behavior Analyst Certification Board, participanții medici și psihologi primind credite pentru prezență și susținerea lucrărilor.

Despre ATCA

Înființată în 2008, ATCA – Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată a devenit un standard profesional prin rezultatele remarcabile în programele de intervenție pentru copiii cu tulburări comportamentale și din spectrul autist și s-a specializat în domeniul de formare a terapeuților ABA (Applied Behavior Analysis) din România. MISIUNEA ATCA este de a sprijini prin terapie specializată (1:1) recuperarea copiilor care suferă de tulburări comportamentale de nivel mediu (ADHD și ADD) sau sever (Autism) și de a oferi cursuri de formare, metodologii și instrumente actuale, dovedite științific ca fiind cele mai eficiente în îndrumarea și managementul tulburărilor de comportament. În prezent, în cele două centre de terapie înființate de ATCA, 170 de copii cu tulburări comportamentale și din spectrul autist sunt integrați în programele de terapie ABA.

Din anul 2015, ATCA este acreditată ca furnizor de servicii de formare continuă (ACE provider tip 2) de către BACB (Behavior Analyst Certification Board) – singura instituție care acreditează practicieni ABA din lume.

ATCA este singura institu­ție din România care oferă analiștilor comportamentali cursuri de formare continuă acreditate de BACB. Președintele asocia­ției, Anca Dumitrescu, este primul specialist român acreditat ABA. Cursurile de formare se adresează tuturor celor implicați în dezvoltarea copiilor atipici: părinți, profesori, educatori și terapeuți.

ABA este singura abordare terapeutică ale cărei rezultate sunt demonstrate științific în recuperarea copiilor cu tulburări de spectru autist.

Despre Help Autism

La 8 ani de la înființare, Asociația Help Autism este astăzi organizația neguvernamentală, din sfera autismului, cu cei mai mulți beneficiari. Help Autism susține 500 de copii diagnosticați cu Tulburare de Spectru Autist în programe de terapie, în cadrul celor 5 centre și la domiciliu.

Experiența specialiștilor asociației este împărtășită și personalului din centrele de stat, prin sesiuni de formare și supervizare a programului terapeutic, în cadrul celor 7 parteneriate public-private dezvoltate cu Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din București Sectorul 3, Sectorul 4, Sectorul 6, Suceava, Mehedinți, Dâmbovița și Cluj-Napoca.

Încă de la înființare, Help Autism și-a asumat misiunea de a schimba percepția asupra autismului, în România. Campaniile de conștientizare adresate întregii societăți, formarea cadrelor didactice pentru a facilita integrarea în școală a copiilor cu autism și contribuția la schimbarea și completarea legislației fac parte dintre activitățile curente ale asociației, alături de terapia copiilor și consilierea părinților. 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.