Statul Islamic a executat peste 500 de prizonieri în Irak

Jihadiştii din cadrul grupării ultraradicale Statul Islamic (SI) au executat peste 500 de prizonieri în Irak, de la începutul ofensivei fulgerătoare pe care au lansat-o în această ţară în iunie, a anunţat, miercuri, Human Rights Watch (HRW).

Aproximativ 1.700 de membri ai forţelor irakiene de securitate s-au predat SI în iunie, în timp ce jihadiştii cucereau al doilea oraş ca mărime din Irak, Mosul, şi înaintau în direcţia Bagdad, în faţa unei armate irakiene în derută, informează Mediafax.

Ulterior, SI a publicat fotografii ce păreau să prezinte executarea, într-o zonă de deşert, a zeci de bărbaţi îmbrăcaţi în civil şi a afirmat că a ucis, în total, sute de prizonieri.

HRW a anunţat că „între 560 şi 770 de bărbaţi” au fost ucişi, „toţi sau majoritatea dintre ei (fiind), se pare, militari ai armatei irakiene (care au fost) capturaţi”.ONG-ul se sprijină pe „informaţii (colectate pe lângă) un supravieţuitor şi examinarea unor înregistrări video şi imagini prin satelit (care) au confirmat existenţa altor trei locuri de comitere a unor execuţii în masă, ceea ce le ridică la cinci în total”.

HRW a identificat deja, la sfârşitul lui iunie, două locuri în care SI a efectuat execuţii în masă.”O altă piesă din acest puzzle oribil a fost pusă la locul ei, confirmând multe alte execuţii”, a declarat directorul pentru situaţii de urgenţă al HRW, Peter Bouckaert, care condamnă „barbaria SI”.Apropiaţi ai acestor militari dispăruţi au luat cu asalt marţi Parlamentul din Bagdad, unde au început un protest.

Situaţia s-a aplanat între timp, manifestanţii au părăsit clădirea, iar preşedintele Parlamentului, Salim al-Jubouri, i-a primit pe reprezentanţii acestora, potrivit unui oficial.

Deputaţii irakieni s-au reunit miercuri pentru a evoca soarta acestor militari şi, cu această ocazie, ministrul interimar al Apărării şi mai mulţi ofiţeri au fost audiaţi. Apropiaţi ai militarilor au asistat la şedinţa de miercuri.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.