MAP, proiect pentru apărarea împotriva inundațiilor, destinat localității Babadag

Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, însoțit de directorul general al Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), Victor Sandu, și de managementul Administrației Bazinale de Apă „Dobrogea-Litoral”(ABADL), a început joi vizita de lucru în județul Tulcea, în localitatea Babadag, pentru a discuta cu autoritățile locale proiectul „Apărarea împotriva inundațiilor a localității Babadag, județul Tulcea”, o investiție finanțată prin POIM,  în valoare de 66.800.000 lei  (aproximativ 14,3 milioane de euro). La întâlnire au participat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, și primarul localității Babadag, George Caraman.

În cadrul proiectului sunt prevăzute lucrări de amenajare în bazinul hidrografic al pârâului Tabana, pe o suprafață de 45,5 kmp, incluzând amenajarea pârâului Tabana, pe o lungime de 5.950,70 m(inclusiv acumulare nepermanentă pe valea Batacali, cu o capacitate de peste 600.000 de metri cubi), amenajarea afluenților (canale de coastă), pe o lungime de 2.708 m, 3 poduri pe drumuri laterale și 15 pasarele metalice peste râul Tabana.

În acest proiect este implicat și  Ministerul Transporturilor, care are sarcina de a reface  cele 5 poduri (pe râul Tabana) de pe DN 22- Constanța – Tulcea, beneficiind de o finanțare de 10.666.735 lei (aproximativ 2,3 milioane de euro).

Astfel, valoarea totală a proiectului „Apărarea împotriva inundațiilor a localității Babadag, județul Tulcea” este de  77.489.345 lei (aproximativ 16,7 milioane de euro) – valorile conțin TVA.

Acest proiect este deosebit de important pentru cei aproximativ 10.000 de locuitori ai orașului Babadag, deoarece zona a fost inundată în nenumărate rânduri, ca urmare a producerii fenomenelor meteo extreme care au generat puternice unde de viitură, formate pe dealurile din jurul localității.

Totodată, în cadrul discuțiilor avute cu autoritățile locale la primăria Babadag, ministrul Ioan Deneș a abordat și problemele din domeniul silvic; demnitarul a solicitat factorilor responsabili să fie informat dacă necesarul de lemn de foc pentru populație este acoperit, răspunsul acestora fiind pozitiv.

La această oră, vizita delegației conduse de ministrul Ioan Deneș în județul Tulcea continuă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.