Cutremur cumplit, urmat de tsunami, în centrul Indoneziei. Zeci de morți și răniți!

Cel puţin 48 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului cu magnitudinea 7,5, urmat de un tsunami cu valuri de până la doi metri, care a afectat vineri Insula Sulawesi din centrul Indoneziei, scrie Reuters. De asemenea, peste 350 de oameni au fost răniţi.

Valul uriaș s-a produs în urma a două cutremure puternice, unul cu magnitudinea 6,1 grade și altul de 7,5 în insula Sulawesi din Indonezia. Cel puţin 48 de persoane au fost ucise şi se aşteaptă ca numărul morţilor să crească. Autoritățile au declarat că au găsit mai multe corpuri fără viață de-a lungul țărmului.

Mii de case, spitale, mall-uri şi hoteluri s-au prăbuşit, iar un pod a fost spulberat. Au fost găsite victime prinse între ruinele clădirilor prăbuşite, iar peste 350 de persoane au fost rănite.

Al doilea cutremur urmat de tsunami a cauzat întreruperea energiei în jurul oraşului Palu.

Cutremurul a afectat centrul Insulei Sulawwesi cu puţin înainte de ora locală 18.00 (13.00, ora României), la o adâncime mică, de zece kilometri, la câteva ore după un prim cutremur, mai slab în intensitate. Epicentrul său s-a situat la 78 de kilometri nord de Palu, capitala provinciei din centrul Insulei Sulawesi, şi a fost resimţit până în sud, la Makassar, capitala insulei. Seismul a fost resimţit şi pe insula vecină, Kalimantan, la Samarinda, de cealaltă parte a Strâmtorii Makassar.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.