Cancerul de piele face ravagii în România

Decesele cauzate de cancerul de piele au crescut semnificativ în rândul bărbaţilor din ţările dezvoltate, din 1985 până în prezent, în timp ce rata mortalităţii la femei a crescut într-un ritm mai lent sau chiar a scăzut, au anunţat cercetători la o conferinţă medicală din Glasgow. În România, rata mortalităţii în rândul femeilor a crescut nesemnificativ în ultimii 30 de ani, scrie The Guardian, citat de news.ro.

Motivele pentru diferenţa de cifre sunt neclare dar dovezile sugerează că bărbaţii „au tendinţa să se protejeze mai puţin de soare” sau să asculte avertizările medicale, afirmă Dorothy Yang, un medic de la spitalul Royal Free din Londra.

Peste 90% din cazurile de melanom sunt cauzate de deteriorarea celulelor pielii din cauza expunerii la soare sau la alte surse de radiaţii ultraviolete (UV) cum ar fi solarele, conform Centrului SUA pentru Controlul Bolilor (CDC).

În opt dintre cele 18 ţări analizate, rata mortalităţii la bărbaţi a crescut în ultimii 30 de ani cu cel puţin 50%. În Irlanda şi Croaţia aproape s-a dublat.

O creştere semnificativă a avut loc şi în Spania şi Marea Britanie (70%), Olanda (60%), Franţa şi Belgia (50%).

În SUA, care nu a fost inclusă în studiu, rata mortalităţii la bărbaţi a crescut cu 25%, conform statisticilor CDC.

În Australia aproape şase din 100.000 de bărbaţi au murit din cauza bolii între 2013 şi 2015, ţara având o creştere de doar 10% în ultimii 30 de ani.

„Australia a implementat campanii de sănătate publică încă din anii 70 pentru a promova un comportament inteligent”, a declarat Yang, prezentându-şi datele la Conferinţa Institutului Naţional al Marii Britanii pentru Cercetarea Cancerului din Glasgow.

Decesele cauzate de cancerul de piele în rândul femeilor au scăzut cu 10% în ultimii 30 de ani în Australia. Alte ţări în care rata mortalităţii în rândul femeilor a scăzut sunt Austria (9%), Republica Cehă (16%) şi Israel (23%). În România, Suedia şi Marea Britanie, au existat creşteri mici.

În alte ţări, rata mortalităţii în rândul femeilor a crescut aproape la fel ca la bărbaţi: Olanda (58%), Irlanda (49%), Belgia (67%) şi Spania (74%).

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.