Cooperativa Țara Mea investește 6 milioane de euro într-un abator destinat cărnii de oaie
Cooperativa Țara Mea anunță că va înființa un abator și o secție de tranșare pentru carnea de oaie, cu o valoare de circa 6 milioane de euro. De asemenea, va ajunge să livreze 1.000 de porci/zi către fermele partenere
Cooperativa Țara Mea a semnat un parteneriat cu cele trei federații și 10 asociații de oieri din România, care adună circa 95% din producția românească de carne de oaie.
De altfel, Cooperativa a devenit coordonatorul de proiect pentru programul „Alege Oaia!”, în cadrul căruia s-a ocupat de întregul process de la sacrificare, la tranșare, ambalare și livrare către hipermarketuri.
Problema lipsei spațiilor de tranșare
„Sacrificarea animalelor nu este o problemă, dar tranșarea este complicată. De exemplu, într-un abator, ai comenzi de 200 de animale pe serii, și nu de 2.000. Asta înseamnă că sala de tranșare trebuie igienizată înainte, se tranșează cele 200 de oi, după care se dezinfectează din nou, pentru a se putea relua tranșarea la porc. Sunt doar două abatoare pentru ovine în România, dar lucrează doar pentru export”, spune Florin Burculescu președintele Coopertivei Țara Mea.
Astfel că organizația a decis să investească 6 milioane de euro pentru a construi un abator și un spațiu de tranșare cu o capacitate de 50 de tone pe zi.
Cooperativa livrează până la 1.000 de porci pe zi
Cooperativa a început să populeze fermele care fac parte din Programul național pentru carne de porc 100% românească cu până la 1.000 de capete pe zi.
În luna noiembrie 2017, Cooperativa Țara Mea și Kaufland au lansat primul Program național pentru carne de porc 100% românească, prin care lanțul de magazine se angaja să preia carnea furnizată de membrii Cooperativei.
De asemenea, retailerul german a implementat un raft dedicat produselor românești.
Cooperativa și-a propus să creeze un mecanism prin care să asigure producătorilor un preț echilibrat pentru marfa lui. Potrivit oficialilor Cooperativei, abatoarele controlează piața, în timp ce fermierii nu pot face profit din cauza fluctuațiilor artificiale de preț.
„Noi raportăm prețurile de achiziție la carne la prețul bursei din Germania, care are fluctuații destul de mari în anumite perioade ale anului, dar dacă faci o medie ponderată, se observă că nu sunt fluctuații evidente. Acolo, prețul cărnii crește normal, nu artificial, ca la noi. Aici, intervin abatoarele, când scade prețul cărnii, ele îl scad artificial și fac presiune la fermieri să îl scadă și ei”, adaugă președintele Cooperativei Țara Mea.
Cooperativa Țara Mea s-a dezvoltat ca un business unic în România începând cu anul 2015, când a fost lansat parteneriatul dintre Cooperativă și retailerul german Kaufland. Astăzi, sub umbrela Cooperativei activează aproximativ 800 de fermieri cu activităţi de la cultivarea legumelor, la procesarea lactatelor şi a cărnii de porc, oaie și pasăre.
Parteneri: Deutsche Leasing, Asevi, Ivatherm, Caroli Foods Group, Ipso Agricultură, F64, Di Bas, NTT Data, Giusto, IntegralEdu, ConsulTeam Expert, GMP Group, Filip Spedition, Digital Grafix Grup, Lampart, Paflora, Maleo, Tractor Proiect Comerţ, Lugera-The People Republic, Kiwi Finance, Nikon, Cumpăna, Siveco, Magic FM, România Liberă, Revista Cariere, Eva.ro, OrdineaZilei.ro, RIUF, IQool, edu-news.ro, UrbanKid, Intuitext, ExamenulTău.ro, ScoalaIntuitext.ro, Didactic.ro, SuntPărinte.ro, Olimpiade.ro, BookBlog.ro, Ziare.com si Asociația ‚Țara Tinerilor Uniți’, Universitatea “Vasile Alecsandri” Bacău.