Tăriceanu va fi audiat de senatorii juriști pe 27 noiembrie
Comisia juridică a Senatului propune Biroului permanent ca preşedintele Camerei superioare, Călin Popescu-Tăriceanu, pentru care DNA a solicitat Senatului încuviinţarea urmăririi penale, să fie audiat de senatorii jurişti marţea viitoare, a anunţat preşedintele Comisiei, Robert Cazanciuc.
„Urmare a solicitării Biroului permanent, am realizat o evaluare preliminară (…) Noi vom propune Biroului permanent audierea domnului Tăriceanu pentru marţea viitoare, adică la proxima şedinţă a Comisiei juridice”, a anunţat marţi Robert Cazanciuc.
De asemenea, membrii Comisiei juridice au avansat, pentru aprobare, Biroului permanent termenul de 14 zile pentru întocmirea raportului la solicitarea DNA de încuviinţare a urmării penale în cazul lui Tăriceanu, raport care va fi repartizat, tot de Biroul permanent, pe ordinea de zi a plenului.
Tăriceanu a avut termen cinci zile pentru a-şi studia dosarul întocmit de procurorii DNA şi după lecturarea unei părţi din dosar preşedintele Senatului a afirmat că acesta „nu are susţinere în acuzare şi este făcut pentru alte scopuri”. Dosarul are 73 volume, fiecare cuprinzând între 79 şi 349 de pagini.
Pe 7 noiembrie, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 – 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.
Biroul permanent al Senatului a repartizat Comisiei juridice, săptămâna trecută, solicitarea DNA şi dosarul care îl vizează pe preşedintele Camerei superioare a Parlamentului.