Tigrii de la rugby, sexy în jungla de la Therme
Rugbyștii Clubului Municipal din București au încheiat prima parte a sezonului regulat pe primul loc, iar zicala ”După faptă și răsplată” li se potrivește perfect.
„Tigrii” au intrat în vacanță și au sărbătorit printr-un teambuilding la SPA rezultatele foarte bune din această primă parte a sezonului: cucerirea în premieră a Cupei Regelui, calificarea în finala Cupei României, clasarea pe primul loc în SuperLiga Națională.
Spre deliciul fetelor, rugbyștii și-au etalat tatuajele și abdomenele bine lucrate și au atras toate privirile. Jucătorii din emisfera sudică s-au simțit și ei ca peștele în apă în decorul luxuriant din ”jungla” de la Therme.
Poreclit „Tarzan”, Adrian Ion, căpitanul rugbyștilor de la CSM București, a explicat de ce el și colegii aleg să petreacă timp la Centrul SPA de lângă București.
„Ne simțim foarte bine le Therme, ne relaxăm, facem și recuperare, avem diferite tipuri de saune, bazine. Ieșirea noastră este ca un teambuilding, pentru că avem parte de muzică live, bem un suc, decorul este minunat…”, a spus rugbystul, care apoi a glumit pe seama faptului că toți ochii doamnelor și domnișoarelor au fost ațintiți către el și coechipierii săi.
”Dacă nu se uitau fetele după noi, era o problemă:)) Așa e normal, suntem sportivi de performanță, ne antrenăm foarte mult să avem un fizic ok și arătăm bine”, a spus zâmbind internaționalul român.