SUA: Poliţistul care a împuşcat un tânăr de culoare scapă de urmărirea penală!

Confruntări violente au izbucnit luni seara pe străzile orăşelului american Ferguson, după ce un mare juriu a decis să nu declanşeze urmăriri judiciare împotriva unui poliţist alb care a ucis în această vară un tânăr de culoare neînarmat. Familia tânărului s-a declarat „foarte dezamăgită” de decizia juraţilor.

„Dacă nu există justiţie, nu există pace”, au scandat manifestanţii în această suburbie a oraşului Saint Louis din statul Missouri care a fost deja scena unor confruntări rasiale grave, după uciderea lui Michael Brown, împuşcat de şase ori, ziua, de către poliţist, informează Mediafax.

Imediat după anunţarea diciziei juriului care l-a exonerat pe poliţistul Darren Wilson, preşedintele Barack Obama şi familia lui Michael Brown au îndemnat mulţimea să manifesteze paşnic, iar poliţia să dea dovadă de reţinere.

Protejaţi de căşti cu vizieră şi veste antiglonţ, poliţiştii au tras cu gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii, a constatat AFP. Poliţia a dezminţit că a utilizat gaze lacrimogene şi a afirmat că a fost ţinta unui atac cu cocteil Molotov. De asemenea, poliţia a anunţat mai multe scene jafuri în nordul suburbiei Saint Louis şi a deplâns incendierea unui vehicul care-i aparţine.

În Times Square, la New York, dar şi în capitala federală, sute de manifestanţi au protestat faţă de, în opinia lor, refuzul la justiţie.

După trei luni de deliberări, procurorul comitatului St Louis a anunţat că poliţistul Darren Wilson nu va fi inculpat pentru uciderea lui Michael Brown, în vârstă de 18 ani, care nu avea asupra lui nicio armă, după ce a tras de şase ori, ziua, asupra tânărului.

„Datoria unui mare juriu este să despartă faptele de ficţiune”, a declarat pentru presă procurul Robert McCulloch, adăugând că juraţii au „stabilit că nu există motive suficiente pentru intentarea unei urmăriri împotriva ofiţerului Wilson”.”Nu există nicio îndoială că agentul Wilson a cauzat moartea” lui Michael Brown, a declarat el, evocând un „deces tragic”. Cei 12 juraţi, nouă albi şi trei de culoare, au efectuat o instrucţie „completă şi profundă”, au audiat aproximativ 60 de martori, au examinat sute de fotografii şi elemente de probă şi au ascultat declaraţiile a trei medici legişti.

În paralel, ancheta federală continuă. „Ea este independentă faţă de ancheta locală de la început şi va rămâne” aşa, a declarat secretarul Justiţiei Eric Holder într-un comunicat.

Familia tânărului de culoare s-a declarat „profund dezamăgită că ucigaşul copilului nu suportă consecinţele faptelor sale”.Imediat după luarea deciziei, în faţa a numeroase camere de televiziune, mulţimea, majoritar de culoare, a început să arunce cu pietre, să spargă sticle şi să zgâlţâie o maşină de poliţie, în timp ce zeci de poliţişti au lansat grenade lacrimogene. Poliţia difuza mesajul „sunteţi adunaţi ilegal, sunteţi rugaţi să vă dispersaţi imediat sau veţi fi arestaţi”.

Guvernatorul statului Missouri Jay Nixon a decretat starea de urgenţă, a mobilizat Garda Naţională şi a suplimentat efectivele de poliţie în aşteptarea unor posibile confruntări.

Cu puţin timp înainte de anunţ, el a avertizat că forţele de ordine vor recurge la toate mijloacele disponibile „dacă oamenii sunt violenţi sau ameninţă proprietatea privată”.

Riscurile sunt mari, atât de mult a trezit moartea tânărului spectrul rasismului în Statele Unite şi a pus într-un mod foarte crud în lumină relaţiile foarte tensionate din acest orăşel cu populaţie majoritar de culoare, în care poliţiştii şi elitele sunt exclusiv albi.

Tânărul în vârstă de 18 ani – care nu era înarmat – a fost ucis de către Darren Wilson în plină zi, pe o stradă din Ferguson, pe 9 august. Poliţistul a tras cel puţin şase gloanţe.

Cadavrul tânărului a fost lăsat să fie văzut de către trecători timp de mai multe ore, în soare, ceea ce sporit furia manifestanţilor, care cu considerat acest lucru un semn în plus al dispreţului forţelor de ordine faţă de populaţia de culoare. Cu aproximativ 20 de minute înainte, Michael Brown a fost filmat într-un minimarket furând un pachet de ţigări.

Moartea lui Michael Brown a provocat revolte violente vara aceasta, fiind necesară impunerea unor măsuri de restricţionare a circulaţiei timp de mai multe zile la Ferguson. „Suntem o naţiune fondată pe respectarea legii”, a declarat Obama într-o scurtă intervenţie, la câteva minute după anunţarea acestei decizii, la Ferguson, unde poliţia a tras cu gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanţi.”Mă alătur părinţilor lui Michael Brown (tânărul ucis) îndemnându-i pe toţi cei care contestă această decizie să o facă în mod paşnic”, a adăugat el, recunoscând că furia este o reacţie „de înţeles”. „Îndemn, de asemenea, forţele de ordine (…) să dea dovadă de reţinere”, a subliniat el.

Preşedintele a avertizat faţă de tentaţia de a „disimula problemele” legate de rasism în Statele Unite.”Este necesar să recunoaştem că situaţia de la Ferguson trimite la provocări mai importante cu care ţara noastră se confruntă în continuare”, a sublinait şeful statului. „În prea multe regiuni din ţară există o neîncredere profundă între forţele de ordine şi comunităţile de culoare”, a continuat el, evocând „moştenirea discriminării rasiale”. „Nu este o problemă doar la Ferguson, este o problemă în America”, a subliniat Obama, primul preşedinte de culoare al ţării.”Este necesar să înţelegem aceste probleme şi să vedem cum să facem progrese. Însă acest lucru nu se va face aruncând sticle, spărgând geamurile maşinilor (…) şi cu siguranţă nu atacând orice”, a adăugat el.

Întrebat despre o eventuală vizită pe teren, la Ferguson, Obama a răspuns evaziv „să vedem cum evoluează lucrurile”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.