Matei Vişniec, nominalizat pentru Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”- Opera Omnia, pe anul 2018
Poetul şi dramaturgul Matei Vişniec a fost nominalizat pentru Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”- Opera Omnia, pe anul 2018, a anunţat preşedintele Fundaţiei Culturale „Hyperion – caiete botoşănene”, Gellu Dorian.
Potrivit acestuia, alături de Matei Vişniec, pentru marele premiu de poezie care se acordă în fiecare an, pe 15 ianuarie, la Botoşani, au mai fost nominalizaţi poeţii Constantin Abăluţă, Nichita Danilov, Ovidiu Genaru, Ioan Moldovan, Ioan Es. Pop şi Liviu Ioan Stoiciu.
Nominalizările au fost făcute în urma unui sondajul efectuat de Fundaţia Culturală „Hyperion – c.b.” Botoşani, în perioada august-noiembrie 2018, în rândul membrilor juriului, la care au fost supuşi următorii poeţi: Constantin Abăluţă, Adrian Alui Gheorghe, Liviu Antonesei, Leo Butnaru, Magda Cârneci, Daniel Corbu, Vasile Dan, Nichita Danilov, Marian Drăghici, Ovidiu Genaru, Bogdan Ghiu, Liviu Georgescu, Ion Gheorghe, Nora Iuga, Ioan Moldovan, Ioan Es. Pop, Nicolae Sava, Cassian Maria Spiridon, Liviu Ioan Stoiciu, Arcadie Suceveanu, Elena Ştefoi, Lucian Vasiliu, Matei Vişniec, Călin Vlasie şi George Vulturescu.
Jurizarea se va face în data de 14 ianuarie, la Botoşani, în prezenţa tuturor membrilor juriului. Festivitatea de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” va avea loc în data de 15 ianuarie, de la ora 17,00, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” Botoşani, într-o gală în care va susţine un recital extraordinar Adrian Naidin.