Liderii Opoziției din Moldova susțin că au fost otrăviți!

Liderii alianței electorale ACUM din Republica Moldova (Andrei Năstase și Maia Sandu) au declarat joi că în urma unor investigații medicale, au descoperit că au nivele sporite de metale grele în sânge, susținând că „există suspiciuni rezonabile” că ar fi fost otrăviți cu mercur, relatează portalul Unimedia.md. Acuzaţiile vin în contextul în care duminică 24 februarie vor avea loc alegeri parlamentare în Republica Moldova.

Liderii blocului ACUM Platforma DA și PAS afirmă că, în urma mai multor teste, au fost depistate cantități exagerate de metale grele în sânge. Iar medicii spun că o astfel de acumulare nu poate fi explicată în mod natural.

„Sunt niște lucruri pe care nu putem să le luăm în serios, în contextul atacurilor pe care le comite această guvernare în raport cu cei care le pun în pericol aflarea mai departe la putere”, spun liderii ACUM. „A fost o perioadă în care am avut probleme de sănătate, am mers și am făcut teste. Am descoperit că avem un conținut exagerat de metale grele în sânge și acest lucru mi s-a întâmplat și mie, și domnului Andrei Năstase”, a declarat Maia Sandu.

„Vă spun cu toată certitudinea că suntem ținta unor atacuri mișelești din partea acestei guvernări, care ne dorește morți […] Ei au atentat la viața și sănătatea noastră prin metale grele. Unul din acele metale este mercurul. La mercur s-a apelat și împotriva mea și împotriva Maiei Sandu și a domnului Machedon și a unor colegi de ai noștri”, a spus și Andrei Năstase.

Purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat pro-occidental a negat acuzațiile și a declarat că „acuzații ciudate au fost aduse în ultimele zile și devin din ce în ce mai fantastice. Din nefericire, campaniile electorale din Moldova întrec uneori regulile bunului-simț”, potrivit agenției Reuters.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.