Horia Tecău laudă prestația echipei de Fed Cup a României în Franța
Echipa de Fed Cup a României a ratat finala competiţiei, în urma înfrângerii cu Franţa, dar efortul fetelor noastre a fost apreciat de Horia Tecău.
Tenismenul Horia Tecău spune că a văzut mai mult decât tenis.
„Ce am văzut în weekend la Rouen a fost mai mult decât tenis… A fost suflet, pasiune, atitudine, dăruire, asumare, responsabilitate. Asta este deja o mare victorie! Ca sportiv, sunt inspirat de dăruirea acestei echipe, de efortul Simonei, care şi-a luat rolul de lider si a luptat cu tot ce a avut! De efortul întregii echipe! Antrenorul din mine e inspirat de calmitatea, asumarea şi prezenţa lui Florin Segărceanu!
Ce echipă a format! Unele înlocuite, altele accidentate, trăind momentul şi susţinându-se până la capăt. Îşi doreau să fie acolo una pentru cealaltă. Mare lucru! Şi, nu în ultimul rând, ca suporter, am fost inspirat de susţinerea neobosită, necondiţionată a unui grup de suporteri ‘uriaşi’, la Rouen şi peste tot în lume. Aţi ridicat standardul! Noi, restul, ce hotărâm să facem? Ce luăm din această experienţă? Cu ce atitudine continuăm? E doar alegerea noastră!”, a scris Horia Tecău pe Instagram.