Partidul conservator al Theresei May, în fața unei înfrângeri usturătoare

Partidul Conservator, al premierului britanic Theresa May, ar urma să piardă sute de locuri în alegerile locale de joi din Regatul Unit, sporind astfel presiunea asupra guvernului de la Londra, care trece printr-o criză politică legată de intenţia ţării de a ieşi din Uniunea Europeană, transmite dpa.

Potrivit previziunilor, conservatorii britanici vor pierde până la 800 de locuri din cele 8.000 aflate în joc în 260 de consilii locale din Anglia (fără Londra) şi Irlanda de Nord.

Aproximativ 60% dintre locurile respective sunt deţinute în prezent de membri ai Partidului Conservator.

Theresa May a convenit să renunţe la postul de lider al conservatorilor şi la funcţia de prim-ministru de îndată ce obţine aprobarea parlamentară pentru acordul de retragere din UE. Este de aşteptat ca vocile care îi cer demisia să se înmulţească în cazul în care alegerile locale de joi se vor dovedi dezastruoase pentru partidul său, potrivit Agerpres.

Şefa executivului de la Londra le-a declarat miercuri parlamentarilor că încă speră să ajungă la un compromis cu principala formaţiune de opoziţie, Partidul Laburist, cu privire la un acord de Brexit care să permită rămânerea ţării într-o formă de uniune vamală cu UE.

Sondajele de opinie sugerează că Partidul pentru Independenţa Regatului Unit (UKIP), repoziţionat la dreapta eşichierului politic britanic, va înregistra cea mai mare creştere procentuală în scrutinul local de joi.

Formaţiunea rivală Partidul Brexit, fondat de fostul lider al UKIP Nigel Farage, nu participă la aceste alegeri locale, dar este de aşteptat să aibă un impact major dacă Regatul Unit va participa la alegerile europarlamentare din 23-26 mai.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.