Cod galben de vijelii în 27 de județe
Vremea extremă se extinde azi în mai bine de jumătate de țară. Meteorologii anunță furtuni, descărcări electrice, grindină și precipitații de până la 60 de litri pe metrul pătrat. Până mâine dimineață la ora 6.00 este în vigoare un nou COD GALBEN de VIJELII în județele din centrul țării.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineaţă, o nouă atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, prin care a fost prelungită perioada de valabilitate până marţi dimineaţă şi a fost extins numărul de judeţe afectate, de la nouă la 27.
Totodată, meteorologii au actualizat informarea de vreme rea, valabilă în restul teritoriului, până marţi seară.
„De la sud-vest de noi este un sistem noros, un ciclon atmosferic care va intra în țară chiar din noaptea de luni spre marți, e posibil să o avem. Marți, se și răcește în partea de Vest și Nord Vest, valorile termice de 19-20 de grade, chiar dacă în Sud-Est, unde nu ajunge, mai putem să înregistrăm 25 de grade. Se genrealizează instabilitatea. Avem 2 zile cu instabilitate în aproape toată țara, cu ploi”, a explicat Elena Cordoneanu, meteorolog Realitatea TV.
Potrivit prognozei, în intervalul 20 mai, ora 12:00 – 21 mai, ora 6:00, pe durata atenţionării Cod galben, în cea mai mare parte a Transilvaniei, Maramureşului, nordul şi vestul Moldovei, Olteniei şi nordul şi nord-vestul Munteniei, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, vijelii şi grindină.
De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40 – 60 l/mp.
Judeţele vizate de noua atenţionare sunt: Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Botoşani, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Cluj, Mureş, Harghita, Neamţ, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Hunedoara, Vâlcea, Argeş, Olt, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj şi zone din Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova şi Dâmboviţa.
În plus, până marţi, la ora 22:00, va fi în vigoare o informare meteorologică de instabilitate atmosferică, în cea mai mare parte a ţării, unde vor fi perioade cu averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15 – 25 l/mp iar pe arii restrânse 35 – 40 l/mp.
ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informările şi atenţionările emise luni.