Adaptarea practicilor de susținere a exportului la tendințele comerciale actuale, în dezbaterea reuniunii Grupului de lucru pentru credite la export al Consiliului UE
Stabilirea unei poziții tehnice comune a statelor membre UE în ceea ce privește strategia de abordare a piețelor internaționale și instrumentele financiare prin care pot contribui la dezvoltarea comerțului mondial, cu accent pe adaptarea practicilor în materie de susținere a exportului la tendințele comerciale internaționale, a reprezentat principalul subiect de dezbatere al Grupului de lucru pentru credite la export al Consiliului Uniunii Europene, reunit la București la finele săptămânii trecute.
Reuniunea informală, desfășurată în contextul exercitării președinției Consiliului Uniunii Europene de către România pe parcursul primului semestru al acestui an, a fost organizată de Banca de Export – Import a României, instituție care asigură în prezent președinția Grupului de lucru pentru credite la export de pe lângă Consiliul Uniunii Europene.
”Noul context economic internațional, mai competitiv și provocator din punctul de vedere al tehnologiei, al fluxurilor internaționale de producție și al produselor financiare necesare companiilor care doresc să abordeze piețe externe a creat necesitatea unui dialog susținut la nivel internațional pentru a modela un cadru de reglementare adaptat cerințelor actuale. Iar EximBank, care deține președinția grupului de lucru pentru credite la export de la Bruxelles, contribuie în cadrul Pilonului Europa convergenței la dezvoltarea cadrului de dezbatere care să permită integrarea rapidă a schimbărilor necesare în arhitectura financiară specifică activității agențiilor de credite la export”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.
Oficialul Băncii de Export – Import a României și-a exprimat convingerea că lucrările Reuniunii informale a Grupului de lucru pentru credite la export al Consiliului Uniunii Europene de la București, la care au participat circa 50 de experți în domeniul creditelor la export din statele membre UE, vor contribui la consolidarea procesului de armonizare a principalelor dispoziţii aplicabile agențiilor de credite la export la nivelul Uniunii Europene și asigurarea convergenței cu dezideratele competitivității la nivel internațional, în condiții concurențiale similare pentru exportatori.
Despre EximBank
EximBank se implică activ de peste 25 de ani în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc, sprijinind proiectele companiilor locale. Înființată ca agenție de export, EximBank a urmat un parcurs ce i-a permis să depășească acest statut, păstrându-și în același timp unicitatea. În urma reajustărilor direcţiilor de acţiune, realizate în timp pentru adaptarea la evoluţiile economice naţionale şi mondiale, EximBank are astăzi capacitatea de a propune segmentului corporate un portofoliu de produse și servicii atractiv pentru orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, derulează tranzacţii internaţionale, ori se adresează numai pieţei interne. Totodată, pentru că acționează ca agent al statului pe piața românească de garanții și asigurări, EximBank este principalul canal prin care fondurile publice, puse la dispoziție de statul român, se infuzează în economia reală, contribuind la creșterea competitivității companiilor locale.