Rusia şi-a intensificat exerciţiile militare în Transnistria

Ministerul rus al Apărării a anunţat vineri seara că trupele sale au dublat, în 2014, numărul exerciţiilor militare în Transnistria, forţele ruse din regiune participând la peste 800 de activităţi militare, potrivit site-ului oficial Mil.ru.

„Numărul exerciţiilor pentru pregătirea specială, tactică şi de atac, efectuate de trupele ruse în regiunea transnistreană (OGRB PRRM), a crescut de peste două ori, în comparaţie cu anul trecut. Astfel, militarii au efectuat peste 800 de exerciţii militare”, informează ministerul rus pe site-ul său, informează Mediafax.

Ministerul menţionează că au fost efectuate „aproximativ 300 de exerciţii practice pentru conducerea vehiculelor blindate şi peste 70 de exerciţii pentru prevenirea şi combaterea terorismului”.”De asemenea, în noiembrie a fost inaugurat un nou tancodrom cu suprafaţa de peste zece kilometri pătraţi”, potrivit site-ului Mil.ru.

Moscova afirmă că a introdus, în 2014, un curs intensiv de „limbă moldovenească” pentru militarii ruşi aflaţi în Transnistria.”În acest an, în componenţa forţelor ruse de menţinere a păcii au intrat peste 400 de militari ruşi”, adaugă Ministerul rus al Apărării.

Republica Moldova, o ţară în care majoritatea populaţiei vorbeşte limba română, are în partea de est o zonă locuită de minorităţi ruse şi ucrainene – Transnistria. Această regiune s-a despărţit de Chişinău, cu susţinerea Moscovei, în urma unui război, în 1992, după un an de la dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice, însă independenţa acesteia nu a fost recunoscută de nicio ţară.

Rusia menţine, de atunci, militari în regiune, împotriva voinţei Guvernului moldovean şi în pofida unui angajament asumat în 1999 de a le retrage.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.