Prețul gazelor pentru consumatorii casnici s-ar putea majora cu 10%

Preţul reglementat al gazelor ar putea creşte cu circa 9-10% de la 1 aprilie 2020, dacă va intra în vigoare calendarul de liberalizare pe care îl pregătesc autorităţile române, scrie Agerpres, citând surse din sectorul energetic.

Noul calendar de liberalizare agreat de autorităţile române şi Comisia Europeană prevede că piaţa de gaze va fi complet liberalizată la 1 aprilie 2021, însă, între 1 aprilie 2020 şi 31 martie 2021, va exista o perioadă de tranziţie.

În acest interval tranzitoriu, 50% din necesarul consumatorilor casnici şi al termocentralelor va fi asigurat în regim reglementat, la preţul plafonat de 68 de lei pe MWh, iar 50% din gaze vor fi achiziţionate de pe piaţa liberă.

„Dacă se va aplica acest ‘gas release’, de la 1 aprilie 2020 va fi o scumpire de 9-10%, la preţurile care sunt acum pe bursă”, spun surse din sectorul energetic.

România are termen 26 decembrie pentru a prelua în legislaţie noul calendar de liberalizare a pieţei gazelor. Aceasta după ce, în cadrul unei proceduri de infringement, ca urmare a OUG 114/2018, ţara noastră a primit de la Bruxelles o amânare de trei luni pentru a nu fi trimisă în faţa Curţii Europene de Justiţie.

Piaţa de gaze naturale va fi complet liberalizată la 1 aprilie 2021, iar cea de energie electrică la 1 iulie 2021, inclusiv la consumatorii casnici, spunea Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele ANRE, în urmă cu două săptămâni.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.