Congres împotriva Brexitului organizat de unioniștii din Irlanda de Nord
Unioniştii din micul partid nord-irlandez DUP se reunesc sâmbătă în Congres, într-un nou episod al sagăi Brexitului, în care au reuşit să joace un rol disproporţionat raportat la importanţa lor numerică, opunându-se acordurilor succesive ale retregerii Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE), comentează AFP.
Cu cele zece mandate de deputat, aceşti ultraconservatori protestanţi pentru care uniunea cu Marea Britanie este o problemă existenţială, au ieşit de la margine şi au devenit aliaţii conservatorilor la putere, care au atins cu ajutorul lor o majoritate. Ei au blocat cele două versiuni ale acordului Brexitului încheiat de Londra cu Bruxellesul, mai întâi al premierului Theresa May, iar apoi al succesorului său Boris Johnson.
Şefa partidului, Arlene Foster, urma să denunţe acordul lui Johnson, care creează un statut diferit irlandei de Nord de cel al restului regatului după ieşirea din UE. Arlene Foster i-a îndemnat săptămâna trecută pe deputaţii DUP să nu susţină acordul, sperând să obţină altul, care ”să protejeze integritatea economică şi constituţională” a regatului, potrivit news.ro.
Anul trecut, Boris Johnson a fost oaspetele de onoare al Congresului şi a fost aplaudat călduros după ce i-a îndemnat pe delegaţi să se opună unui Brexit care-i obligă să adopte ”bucăţi mari de reglementări UE”.
Anul acesta, Brexitul care prevede o aliniere la reglementările UE în domeniul normelor alimentare şi TVA, va fi ţinta criticilor. Unioniştii consideră că acordul creează o frontieră la Marea Irlandei şi face mai probabilă, la un moment, dat, o reunificare cu Republica Irlanda – coşmarul lor.
Problema irlandeză se află în centrul dificultăţii Brexitului, întrucât instaurarea unei frontiere fizice între provincia britanică din nord şi Republica din sud ar pune în discuţie acordurile de pace încheiate în 1998 şi care au pus capăt celor 30 de ani de tulburări între republicani şi unionişti.